La 8 noiembrie 1476 domnul Ştefan cel Mare al Moldovei pune stăpânire pe Târgovişte. În locul voievodului Laioltă Basarab este instalat pe tronul Munteniei, Vlad Ţepeş, care va fi însă la scurt timp după revenirea sa pe tron asasinat, în urma unui complot al marilor boieri. Vlad Țepeș (1431-1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit În Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. Vlad Țepeș a luptat pentru a-și apăra domnia și țara, folosind împotriva inamicilor metodele specifice epocii, din care făceau parte și execuțiile și supliciile cu caracter exemplar și de intimidare. Porecla Țepeș i s-a atribuit lui Vlad al III-lea în urma execuțiilor frecvente prin tragere în ţeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.
La 8 noiembrie 1496 s-a încheiat construcţia bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli a Mănăstirii din Războieni, Moldova, în actualul judeţ Neamţ, locul unde s-a dat bătălia dintre Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), şi armata otomană, în iulie 1476. Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă, întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. În Bătălia de la Valea Albă mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari. Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenilor: „Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriți, până au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitéjii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovénii suptu mâna păgânilor. Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din tară, daca au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcatu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o bisérică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor”.
Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei. „În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb… Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte. De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8”.
Nici cronica lui Grigore Ureche, și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 metri, o lățime de 3,5 metri și o grosime de 30 de centimetri se află acele oseminte. La sfârșitul secolului al XIX-lea, câțiva ofițeri din Regimentul 15 Dorobanți cu garnizoana la Piatra Neamț au luat inițiativa ridicării unui monument comemorativ al marii lupte pentru apărarea țării de la Valea Albă. Monumentul a fost realizat de sculptorul alsacian Visenberger și a fost inaugurat la 27 octombrie 1897, printr-o înălțătoare sărbătoare patriotică.
La 8 noiembrie 1793 a fost deschis publicului Muzeul Luvru din Paris, unul dintre cele mai mari şi faimoase muzee din lume. Clădirea, fost palat regal, se află în centrul capitalei Franţei şi găzduieşte celebre opere de artă. Muzeul fost deschis în timpul Revoluţiei Franceze. Clădirea a fost în secolele XIII-XV reşedinţă a regelui Francisc I. În secolul XVI, castelul a fost reconstruit de către arhitectul Pierre Lescot în stilul Renaşterii, iar decoraţiunile au fost realizate de către artistul francez Goujon. În perioada următoare, regii Franţei, în special Ludovic al XIII-lea şi Ludovic al XIV-lea, şi-au lăsat rând pe rând amprenta asupra clădirii. În secolul XVIII, arhitecţii Percier şi Fontaine au primit ordinul să mărească palatul cu o noua aripă, care a fost construită în stil Empire. Colecţia de artă a crescut în tot acest timp, pentru că, dacă la început, în palat se aflau doar picturile strânse de către Francisc I, ulterior ceilalţi regi au adunat o mulţime de obiecte antice, precum şi opere ale artiştilor vremii.
Primul care a propus ca palatul să devină muzeu naţional în care să aibă acces publicul larg a fost scriitorul francez Denis Diderot. După deschiderea muzeului, colecţia Luvrului a crescut rapid, astfel încât s-a acordat un spaţiu mai mare în clădire operelor achiziţionate ori donate.
În secolul XX, muzeul a fost îmbogăţit cu o bibliotecă de artă şi arheologie, precum şi cu un laborator pentru studierea ştiinţifică a lucrărilor şi restaurarea lor. In 1993, la cea de-a 200-a aniversare a Luvrului, întreaga clădire a fost transformată în muzeu. În colecţiile muzeului se afla doua dintre celebrele opere ale artei universale: „Mona Lisa” şi „Venus din Milo”.
La 8 noiembrie 1874 a fost dezvelită statuia lui Mihai Viteazul din faţa Universităţii din Bucureşti, lucrare realizată de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse. Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) a fost un sculptor și pictor francez, elev al lui David d’Angers și profesor al lui Auguste Rodin. Este considerat unul din artiștii cei mai prolifici și versatili ai epocii sale. Se inspiră din stilurile Renașterii și cele ale sec. al XVII-lea. În 1874 a creat statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti.
La 8 noiembrie 1895 Wilhelm Conrad Röntgen, profesor la Universitatea din Würzburg, Germania, a descoperit emisia unor radiaţii penetrante, pe care le-a numit radiaţii X, care după moartea sa au fost denumite raze Röntgen. Wilhelm Conrad Röntgen (1845-1923) a fost distins în anul 1901 cu Premiul Nobel pentru fizică.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com