Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat grave nereguli în organizarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale — informează agerpres.
Ea declarat, duminică seară, într-un briefing de presă, că neregulile au fost înregistrate în special în secțiile de votare din străinătate, acolo unde s-au epuizat buletinele de vot.
Maia Sandu a subliniat că, prin organizarea defectuoasă a votului din diasporă, autoritățile moldovene «au încălcat dreptul constituțional al cetățenilor de a-și exprima votul».
„Înainte de această campanie, pur și simplu am știut că regimul nu vrea să plece. După o campanie murdară, am fost martori, astăzi, ai unei zile a alegerilor plină de încălcări și, totuși, noi nu ne-am lăsat intimidați, ne-am prezentat într-un foarte mare. (…) Din păcate, aceste alegeri au fost organizate prost. Amintesc că noi am solicitat anterior autorităților să suplimenteze numărul de buletine și, mai ales, să deschidă noi secții de vot în regiunile unde sunt stabiliți mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, în Franța, în Italia, în România. Solicitările noastre au fost ignorate și, în consecință, astăzi buletinele de vot s-au terminat la Londra, la Bologna, la București, la Paris. Sute de oameni nu au putut să voteze. Sute de cetățeni care au parcurs un drum lung, care au stat în frig și ploaie, nu au putut să voteze. Această situație este inacceptabilă. Autoritățile Republicii Moldova au încălcat dreptul constituțional al cetățenilor Republicii Moldova de a-și exercita dreptul la vot”, a afirmat Maia Sandu.
Candidata PAS a solicitat Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova să investigheze modul de utilizare a unui număr de 6.000 de buletine de vot destinate secțiilor din Portugalia, acolo unde există suspiciunea unei fraude electorale.
Referindu-se la neregulile înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, Maia Sandu a spus că au existat cazuri de cumpărări de voturi și de violență asupra observatorilor.
„Avem informații despre încălcări și pe teritoriul Republicii Moldova, cazuri de cumpărare a voturilor, cazuri de violență împotriva observatorilor, cu implicarea reprezentanților administrațiilor publice locale, incidente în care mii de cetățeni din stânga Nistrului au fost aduși la vot în mod organizat, folosind resursa administrativă”, a adăugat candidata pro-europeană.
Ea a dat asigurări că va urmări cu atenție modalitatea de soluționare a plângerilor împotriva neregulilor constatate și a făcut un apel la populație să dea dovadă de calm.
„Analizăm aceste incidente și așteptăm rapoartele observatorilor. Acum avem o sarcină importantă, să ne păstrăm calmul, să ne focusăm pe încheierea votului în diaspora și să supraveghem procesul de numărare a voturilor. Vom rămâne vigilenți până la capăt și vă promit că vom clarifica împreună fiecare încălcare, fiecare caz în care oamenii nu au putut să voteze. Nu le vom permite să vă fure votul. Sunt încrezătoare că am pornit, împreună cu dumneavoastră, schimbarea de care cu toții avem nevoie”, a mai spus Maia Sandu.