Socialistul Igor Dodon a câștigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova

img_2297211_thumbs_600x440_3824731

Socialistul Igor Dodon a câștigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi va conduce ţara pentru următorii patru ani, potrivit datelor preliminare ale celui de-al doilea tur de scrutin, informează presa din republică.

După procesarea a 99,81% (ora 07:00) a proceselor verbale, socialistul a acumulat 52,4% din sufragii, în timp ce contracandidata sa, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a obținut 47,6%. din voturi.

Într-o declaraţie susţinută la miezul nopţii, candidatul pro-rus al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, şi-a revendicat victoria în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Dodon s-a adresat inclusiv celor care au votat-o pe contracandidata lui, asigurându-i că doleanţele le vor fi ascultate. Mesajul său s-a îndreptat şi către cei din diaspora. „Înţeleg foarte bine responsabilitatea ce îmi revine începând cu ziua de astăzi (…) Vă promit că voi fi un preşedinte al tuturor”, a subliniat Dodon.

Deutsche Welle scrie că suspect este faptul că, în turul doi de scrutin, autorităţile de la Chişinău au trimis în secţiile de votare, care deservesc cetăţenii din regiunea transnistreană (în mare parte cu viziuni pro-ruse),  cu 90 000 de buletine de vot mai multe decât în primul tur – o decizie aparent inexplicabilă în condiţiile în care în primul tur, pe 30 octombrie, transnistrenii nu au ”consumat” nici măcar jumătate din buletinele de vot puse la dispoziţie. Astăzi, însă, aceştia au fost aduşi în mod organizat la votare cu autocare cu plăcuţe transnistrene de înmatriculare. Au evitat discuţiile cu presa şi s-au ascuns de camerele video.

În diasporă au reuşit să voteze peste 130 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova  — dublu faţă de primul tur, când au votat ceva mai mult de 67 000 de moldoveni. Preşedinta CEC, Alina Russu, şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova din diaspora nu au putut să-şi exercite dreptul constituţional  de a vota. Tot ce a putut să spună despre aceasta a fost: „E o lecţie pentru toţi!”, deşi înainte de turul doi Maia Sandu şi mai mulţi analişti politici, judecând după semnalele de pe reţelele de socializare, au atenţionat autorităţile că această problemă va apărea.

„Această campanie a fost una dificilă şi a tulburat societatea. Evident că vor fi şi din acei nemulţumiţi. Dar vreau să vin cu un mesaj foarte clar: haideţi să nu tulburăm spiritele în societate. Scopul nostru, al celor doi candidaţi este să asigurăm un echilibru. Haideţi să chemăm oamenii la calm! Noi nu avem nevoie de tulburări, provocări, de destabilizarea situaţiei în societate”, a menţionat Igor Dodon după închiderea secţiilor de votare.

La rândul său, candidatul pro-european, Maia Sandu, reclamă o serie de încălcări în procesul electoral, în special în diaspora. Ea sugerează că autorităţile intenţionat nu au creat condiţii ca cetăţenii moldoveni de peste hotare să nu-şi poată exercita dreptul la vot: ” ”Din păcate, aceste alegeri au fost organizate prost”, a conchis Maia Sandu.

Pe rețelele de socializare circulă sute de mii de postări în susținerea Maiei Sandu.Iată un comentariu scris pe Odnoklassniki:

„Draga Dna Maia Sandu, indiferent cu ce se termina ziua de azi, să știi că intri în istorie… pentru că ai Trezit moldovenii și ai trezit sentimentul de datorie civică și mândrie națională. 🇲🇩

Și noi toți ce votam.. votam nu pentru femeie sau bărbat, nu pentru o culoare sau alta, nu pentru o naționalitate sau alta, noi toți votam pentru un adevarat OM, care a unit, după multi ani o țară întreagă. Respect!

Добавить комментарий