Oficial: Rumen Radev a câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria

photo_verybig_171220

Rumen Radev, candidat susţinut de Partidul Socialist şi favorabil relaţiilor cu Rusia, a câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria duminică, obţinând 59,35% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale parţiale comunicate luni de comisia electorală, relatează AFP.

Candidata susţinută de premierul Boiko Borisov şi partidul său conservator Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), Ţeţka Ţaceva, 58 de ani, a întrunit 36,17%, a anunţat comisia după numărarea a 99,33% din buletine.

Protocoalele secţiilor de vot vor fi reexaminate înaintea publicării miercuri a rezultatelor oficiale definitive. Noul preşedinte îşi va prelua mandatul la 22 ianuarie.

Radev, fost pilot şi comandant al armatei aerului, s-a declarat duminică seara în favoarea unui bun dialog cu preşedinţii SUA şi ai Rusiei. El s-a angajat, de asemenea, să ‘coopereze pentru ridicarea sancţiunilor’ europene impuse Rusiei.

Borisov şi-a anunţat duminică seara demisia la mijloc de mandat al guvernului său şi pe care o va prezenta luni sau marţi Parlamentului.

Bulgaria este republică parlamentară, iar preşedintele are funcţii protocolare şi reprezintă o autoritate morală. Alegerea preşedintelui nu antrenează automat o demisie a guvernului. Totuşi, Borisov, în fruntea unui guvern minoritar susţinut de naţionalişti, a declarat că rezultatul alegerilor prezidenţiale indică ‘o lipsă de sprijin’ din partea alegătorilor.

Candidatura generalului Radev a atras de fapt sprijinul alegătorilor cu diferite tendinţe politice. Potrivit sondajelor, 35% dintre alegătorii Blocului reformator, care participă în guvernul lui Borisov, şi 60% dintre naţionalişti care îi asigurau un sprijin parlamentar, au votat pentru generalul Radev.

Atât GERB al premierului demisionar Borisov, cât şi socialiştii au declarat că nu vor încerca să formeze un guvern în cadrul acestui parlament. După consultări, preşedintele demisionar Rosen Plevneliev urmează să numească un guvern interimar.

Nou preşedinte al Bulgariei urmează să dizolve parlamentul şi să stabilească data pentru alegeri anticipate, cel mai devreme în martie 2017.

Sursa: www.agerpres.ro

Добавить комментарий