CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 13 MAI

13 5 IS 1 a

La 13 mai 2008 s-a stins din viață vestitul actor de teatru și film român, de origine basarabeană, Colea Răutu (Nicolai Rutcovschi). El a fost unul dintre cei mai distribuiți actori din istoria cinematografiei românești. A apărut în 90 de filme, a fost un mare rapidist și a murit la aproape 100 de ani. Popularitate i-au adus filmele „Moara cu noroc”, „Răscoala”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Mihai Viteazul”,  „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Colea Răutu (Nicolai Rutcovschi) s-a născut la 28 noiembrie 1912, în localitatea Limbenii Noi, județul Bălți. A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutcovschi. A învățat la Colegiul „Regele Ferdinand” din Chișinău. Nu i-a plăcut niciodată cartea, așa cum singur recunoștea, în schimb îi plăcea foarte mult fotbalul, jucând câtva timp în echipa Uzinelor „Mociornița” din București. Viitorul actor a urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, după absolvirea căruia  a fost mai întâi corist la Opera din Cluj.

Actorul Colea Răutu a debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuș”, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice. Tot acolo a interpretat pentru prima oară faimosul șlagăr „Ți-a ieșit coșaru-n drum”.

13 5 IS 5

În perioada anilor 1952-1968 Colea Răutu este actor la Teatrul Giulești.   A jucat pentru scurt timp și la Teatrul din Pitești. La inițiativa lui Sică Alexandrescu a fost invitat să joace și la Teatrul Național din București. A debutat în film, interpretând rolul protagonistului din „Desfășurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda. Rolul său de debut (Ilie Barbu) a rămas reperul întregii sale filmografii.  A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât românești, cât și străine și în seriale de televiziune.  Actorul Colea Răutu s-a produs în roluri memorabile în „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Frații Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea” etc.

Colea Răutu a fost şi un apropiat colaborator al Teatrului Naţional Radiofonic, printre spectacolele înregistrate de acesta la radioul public aflându-se „Gaiţele” de Alexandru Chiritescu, „Pentru cine bat clopotele” de Ernest Hemingway, dramatizare de Nicolae Neagoe, „Departe de lumea dezlănţuită” de Thomas Hardy, traducere de Bianca Zamfirescu şi Eugenia Popescu Ciucea, dramatizare de Nicolae Neagoe.

13 5 IS 2 a

Încercând să dea o definiție talentului și vocației, actorul Colea Răutu a spus: „Talentul trece deopotrivă prin suflet şi spirit, n-a putut fi definit de nimeni sigur, există actori culţi şi actori cultivaţi, actori cerebrali care-şi construiesc personajele pe criterii logice. Intuiţia însă, cred că funcţionează într-o sferă limitată de situaţii: în viaţă ca şi în artă. Eu nu ştiu cât talent am, dar ştiu să mă desprind din viaţă foarte mult… Contează şi publicul în faţa căruia evoluezi pentru că în spectacol există dublu schimb: se oferă şi se primeşte. Pe spectator trebuie să-l faci să înţeleagă că arta nu-i o joacă-în-joacă, ci un lucru serios, cu rezonanţă în inima şi judecata lor”.

Pentru realizările sale artistice deosebite, Colea Răutu a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii: titlul de Artist Emerit, Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”, premiul ACIN pentru întreaga activitate (1988), Premiul la Festivalul de film de la Karlovy-Vary, Premiul Festivalului de film de la Moscova, a fost unul dintre laureaţii Galei „Vârsta de Aur” (2001), ai Premiilor Naţionale în Domeniul Teatrului şi Galei Premiilor în Cinematografie (Premiul de Excelență în Cinematografia Românească, 2002), iar la 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. Actorul Colea Răutu a murit la 13 mai 2008, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, la vârsta de 95 de ani, în urma unor complicaţii provocate de o boală incurabilă, fiind înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Actorilor.

13 5 IS 3

Nichita Stănescu l-a numit pe Colea Răutu „actorul de geniu” şi „un om dizolvat total în omenie”.

Adoratorii artei cinematografice din Ucraina au putut să admire jocul excelent al actorului român, Colea Răutu, în filmele despre popoarele băștinașe din America – „Apachen”, „Ulzana” etc.

13 5 IS 5 a

(V. K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий