La 28 mai 1917, la Chișinău, gubernia Basarabia, și-a încheiat lucrările Congresului învățătorilor moldoveni din Basarabia, începute pe 25 mai.
Au fost luate hotărâri importante referitoare la dezvoltarea învăţământului naţional în limba naţională şi răspândirea culturii în rândurile poporului. Raportul despre organizarea instruirii în şcolile naţionale de toate nivelele, prezentat la acest congres, în faţa a 350 de delegaţi, de către Ştefan Ciobanu, „profesor la gimnaziul din Bolgrad şi bun cunoscător al limbii, literaturii şi istoriei neamului” , a fost susţinut cu multă bucurie. Pe de altă parte, în cadrul forului respectiv, unii învăţători s-au pronunţat împotriva limbii române, încercând, în fel şi chip, să minimalizeze importanţa ei şi să spună că-i săracă şi fără perspectivă. Acelaşi Ştefan Ciobanu le-a răspuns în felul următor celor care, deznaţionalizaţi fiind, îşi băteau joc de propria limbă fără să se refere la cauzele degradării ei: „Este o greşeală să se creadă că noi nu vom putea începe învăţătura în moldoveneşte din pricina sărăciei limbii. Limba noastră nu este deloc săracă. Dimpotrivă, chiar din Basarabia au ieşit mulţi scriitori români mari, care au avut o limbă bogată, ca A. Donici, I. Sârbu, C. Stamati, B.P. Hasdeu şi alţii”.
In cadrul acestui Congres al învăţătorilor din Basarabia, scriitorul Alexei Mateevici (autorul poeziei „Limba noastră”, devenita astăzi imnul R. Moldova), polemizând (alături de Ştefan Ciobanu, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Iustin Frăţiman, Ion Codreanu ş.a.), cu învăţătorii deznaţionalizaţi, a rostit celebrele fraze: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania” şi „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”.
Unul din aspectele cele mai dezbătute a fost cel legat de problema alfabetului, mai mulți învățători manifestând rezistență și chiar împotrivire față de alfabetul latin. Doar să ne imaginăm, după prezentarea lui I. Buzdugan asupra chestiunii alfabetului, la discuție au luat parte circa treizeci de vorbitori. În cele din urmă congresul a primit rezoluţia că în şcoala moldovenească să se introducă alfabetul latin „care va fi întrebuinţat în cărţile didactice cât şi în scris”.
Congresul a mai discutat problema cărților din școală, a conducerii învățământului moldovenesc; a deschiderii şcolilor moldoveneşti peste Nistru; înființarea cursurilor de instruire pentru învăţătorii; editarea unui ziar pedagogic; înființarea bibliotecilor în limba română; a grădiniţelor de copii, iar limba prin care se va desfăşura învăţământul să fie cea moldovenească.
La cea de-a VII-a Ședință (ultima), învăţătorul Gromov a pus problema minorităţilor din Basarabia. Luând act de multiplele interpelări, congresul a decis că „moldovenii vor respecta drepturile naţionale ale minorităţilor având încredere că aceste drepturi sunt respectate faţă de alţi moldoveni acolo unde ei sunt în minoritate”. Congresul nu a putut evita tenta politică, votând printre multiplele rezoluții și cea privind autonomia teritorială și politică a Basarabiei, „dorinţele de interes politic şi şcolar urmând a fi aduse la cunoştinţă stăpânirii vremelnice a Guvernului Provizoriu de la Peterburg printr-o telegramă”.
Ca urmare a acestor decizii, la 6-9 iunie 1917 adunarea zemstvei guberniale a votat 55 mii ruble pentru cursurile de instruire a învăţătorilor moldoveni, care urmau a fi deschise la 17 iunie. Pentru aceste cursuri, la care vor lua parte peste 200 învăţători, au fost angajaţi conferenţiari şi dintre românii transilvăneni şi bucovineni refugiaţi în Basarabia.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com