Romania a avut și are un rol major în funcționarea culoarelor de solidaritate pentru a facilita tranzitul exporturilor de cereale din Ucraina

2 6 Ф 3

Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, a participat la data de 31 mai 2024, la ceremonia de inaugurare a celui mai mare terminal de transbordare a cerealelor, din Europa, finanțat de Grampet Group, liderul transportului feroviar privat de marfa din Europa Centrală și de Sud-Est, la invitația domnului președinte Grampet, Gruia Stoica, comunică pe Facebook Consulatul General al României la Cernăuți.

Romania a avut și are un rol major în funcționarea culoarelor de solidaritate create de țările Uniunii Europene pentru a facilita tranzitul exporturilor de cereale din Ucraina, esențiale în vederea asigurării securității alimentare în zone slab dezvoltate din Africa și Asia dar și a fluxurilor comerciale la nivel global.

Noul complex de transbordare a cerealelor se află la granița cu Ucraina în județul Suceava, localitatea Dorneşti. Acesta va fi al șaselea terminal operat de către Grampet Group prin compania fanion GRUP FEROVIAR ROMAN. Investiția marchează un nou capitol în eforturile grupului de a participa la dezvoltarea României și sprijinirea în reconstrucția Ucrainei.

În cadrul evenimentului Consulul General, Irina Loredana Stănculescu, a transmis mesajul ES doamnei Luminița ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe al României, care a menționat că „Prin investițiile și eforturile făcute de România, în nume național sau cu sprijinul partenerilor internaționali, de la începutul războiului de agresiune a fost asigurat tranzitul a aproximativ 37 milioane de tone de produse agricole ucrainene. Deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, dezvoltarea infrastructurii de frontieră, operaționalizarea de căi ferate cu ecartament larg reprezintă doar câteva exemple de măsuri adoptate de România în acest sens.

Inaugurarea terminalului de la Dornești se adaugă tuturor acestor eforturi și dovedește, o dată în plus, că infrastructura de transport este esențială pentru valorificarea potențialului economiilor noastre, pentru prosperitatea societăților noastre. Investițiile în dezvoltarea interconectivității cu Ucraina sunt și investiții în prosperitatea României.

Inițiativele publice sau private de extindere a infrastructurii transfrontaliere cu Ucraina răspund nu doar imperativelor economice, ci și celor politice și strategice. Contribuim astfel în mod concret la integrarea efectivă a Ucrainei în piața unică europeană.

Folosesc acest prilej pentru a reaminti că România s-a numărat printre cei mai activi susținători ai Ucrainei în procesul integrării europene. Acordarea statutului de candidat la Uniunea Europeană în decembrie 2023 a reprezentat o recunoaștere a eforturilor depuse de autoritățile ucrainene pentru adoptarea unor reforme complexe, cu atât mai dificile în contextul războiului de agresiune al Rusiei.

Facem în prezent eforturi politico-diplomatice pentru deschiderea efectivă a negocierilor de aderare și convocarea Conferințelor Interguvernamentale cu Ucraina și Republica Moldova, până la finele lunii iunie. Ne exprimăm speranța și încrederea ca luna care vine să ne aducă veștile bune pe care le așteptăm.

România rămâne angajată să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Vom continua să lucrăm alături de partenerii noștri ucraineni, inclusiv pentru aprofundarea interconectivității transfrontaliere, avansarea agendei europene, dar și mai departe în procesul de reconstrucție a Ucrainei.

Doresc să adresez felicitări Grupului Grampet pentru realizarea acestui proiect deosebit de ambițios. Acest terminal va facilita în continuare tranzitul de cereale ucrainene către piețele globale, susținând astfel economia ucraineană și contribuind la integrarea Ucrainei în piața unică europeană”, se arată în comunicat.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий