Astăzi, 23 iunie, în lumea ortodoxă, inclusiv în Ucraina, este marcat marele praznic de peste an – Pogorârea Sfântului Duh.
Pogorârea Sfântului Duh, alături de sărbătoarea Paștilor, este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli a avut loc la cincizeci de zile de la Învierea Domnului. Acest detaliu temporal explică și denumirea de „Cincizecime”. Această zi este cunoscută și sub numele de Duminica Mare sau Rusalii. Pogorârea Duhului Sfânt constituie momentul fundamental al Bisericii, prin care se formează prima comunitate de credincioşi, iar Sfinţii Apostoli devin martori şi vestitori ai Învierii și ai învățăturii lui Hristos.
Sărbătoarea Rusaliilor constituie cea mai veche sărbătoare creştină alături de cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Despre ea amintesc Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) şi Sfântul Luca (Fapte 20, 16). Εste menționată şi în Constituţiile Apostolice și de mai mulți părinți ai primelor secole, precum și de canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300) și de canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (325, care opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor).
Până către sfărşitul secolului al IV-lea şi începutul celui de-al V-lea, Cincizecimea marca o dublă sărbătoare, atât Înălțarea Domnului, cât şi Pogorârea Sfântului Duh, după cum mărturisește, în prima jumătate a secolului al IV-lea, istoricul Eusebiu de Cezareea. Din jurul anului 400, sărbătoarea Înălțarea Domnului a fost fixată însă în ziua a 40-a după Paşti, așa cum este sărbătorită până astăzi, Cincizecimea marcând numai Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.
Pogorârea Sfântului Duh este istorisită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor (Fapte 2). La cincizeci de zile după Paști, ucenicii lui Hristos erau adunați „toți în același loc”. Pogorârea Duhului Sfânt a fost precedată de un vuiet venit din cer, care s-a făcut auzit ca o „suflare de vânt ce vine repede” (Fapte 2, 2). Experiența auditivă a prezenței Duhului Sfânt de către Apostoli a fost însoțită și de una vizuală: fiecare a văzut pe capetele celorlalți niște limbi ca de foc (Faptele Apostolilor 2, 3). „Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.
Îndată ce s-au umplut de Duhul Sfânt, ucenicii lui Hristos au început să vorbească „despre faptele minunate ale lui Dumnezeu” în limbi străine, necunoscute lor până atunci, putând fi astfel înțeleși de evreii și de prozeliții care se aflau atunci în Ierusalim, fiecare în limba „în care s-au născut”. În acea zi, în Ierusalim se aflau oameni care reprezentau toate semințiile pământului: parți, mezi, oameni din Mesopotamia, din Iudeea, din Egipt, din Libia, din Capadocia, din Pamfilia etc.
Sărbătoarea Cincizecimii este sărbătoarea Sfintei Treimi, deoarece prin pogorârea Duhului Sfânt, ne încredinţăm de faptul că Dumnezeu este Treimic. Sensul fundamental al sărbătorii este, în primul rând, acela că în ziua Cincizecimii, Apostolii au înţeles că Duhul Sfânt este o persoană a Sfintei Treimi. Iar în al doilea rând, Duhul Sfânt i-a făcut pe ucenici mădulare ale Trupului lui Hristos şi le-a dat puterea de a lua parte la biruinţa lui Hristos asupra morţii. Întrucât persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi. În fapt, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.
Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Apostolilor în ziua în care iudeii sărbătoreau Cincizecimea. Pentru iudei, aceasta era a doua sărbătoare ca importanţă după Paşte. Potrivit tradiţiei, prin ea se rememora primirea Legii lui Dumnezeu de către Moise pe muntele Sinai. La patruzeci de zile de la prima sărbătorire a Paştelui, Moise a urcat pe Muntele Sinai, unde a primit Legea de la Dumnezeu. Totodată însă, Cincizecimea iudaică era şi expresia recunoştinţei iudeilor pentru roadele pământului. Deoarece coincidea cu perioada strângerii recoltei, ea era numită şi sărbătoarea secerişului, iar iudeii aduceau la templu prinosul lor de roade.
Hristos face însă din Cincizecime sărbătoarea dăruirii Duhului Sfânt lumii. Cincizecimea iudaică a fost preînchipuirea Cincizecimii din Noul Testament. Dacă în ziua Cincizecimii iudaice, Moise a primit Legea Vechiului Testament, în ziua Cincizecimii creştine, ucenicii au luat Duh Sfânt, prin Care au trăit Legea Noului Testament, adică Legea sfântului har. Prima Lege a fost scrisă pe table de piatră, însă acum legea este scrisă în inimile Apostolilor.
Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii, fiindcă în acea zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism „ca la trei mii de suflete”, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte 2,41), care reprezintă nucleul Bisericii de mai târziu.
Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com