La finele primei luni de toamnă sovietică, Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene şi Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei adoptă hotărârea „Cu privire la stabilirea normelor de folosire a terenurilor agricole de către gospodăriile ţărăneşti din regiunile Akerman şi Cernăuţi”, conform căreia în „judeţele Akerman şi Ismail” fiecare gospodărie ţărănească avea dreptul să aibă în folosinţă proprie până la „20 hectare de pământ, în „ judeţele Cernăuţi şi Storojineţ” – până la 10 hectare, iar în „judeţul Hotin” – până la 7 hectare de pământ. În continuare, în hotărârea adoptată se menţiona că surplusurile de pământ care vor depăşi normele indicate, vor trece în posesia unui fond special, „pentru împroprietărirea ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin”. În aşa mod, puterea sovietică a decis să traducă în viaţă lozinca orânduirii bolşevice de ajutorare a „celor obidiţi”. Mai bine zis, împroprietărirea cu pământ a ţăranilor se făcea pe contul ţăranilor.
Pe data de 12 octombrie 1940, secţia de agricultură a comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei a emis informaţia despre finalizarea muncii de împroprietărire a ţăranilor nevoiaşi, în care se sublinia că în cele 16 raioane existente la acea vreme (Chiţmani, Briceni, Zastavna, Noua Suliţă, Sadagura, Hotin, Hliboca, Cosmin, Storojineţ, Secureni, Lipcani, Vaşcăuţi, Chelmenţi, Vijniţa, Herţa, Putila), unde activau 378 de consilii săteşti, se aflau 1.503 de gospodării ţărăneşti, care nu aveau pământ, 20.031 – cu pământ puţin, cărora li s-a dat în folosinţă 15.354 hectare de terenuri arabile, 716 hectare de pădure. E necesar de a menţiona faptul că în cele 26 de consilii săteşti, constituite în raionul Herţa, puterea sovietică a descoperit numai o singură gospodărie ţărănească, care nu avea pământ. Aceasta înseamnă că în materialul „Timp al marilor primeniri” din 1987, consacrat jubileului de 550 de ani de la prima atestare documentară a orăşelului Herţa, nu s-a reflectat adevărul. Reiese că în fostul Ţinut al Herţei nu erau „obidiţi”. Academicianul Iuri N. Afanasiev sublinia: „Falsificând trecutul, deformând conştiinţa şi consolidând o serie de mituri, istoria, ca şi organele de represiune, a distrus şi a constrâns; ea nu numai a avut de suferit, ci şi a contribuit direct la impunerea suferinţei”.
Odată cu primirea în folosinţă a terenurilor agricole, gospodăriile ţărăneşti din actuala regiune Cernăuţi vor fi supuse sistemului de cote obligatorii de livrare a cerealelor către stat. Acest sistem a fost transformat de către organele staliniste de represalii într-un instrument de ruinare şi distrugere a gospodăriilor ţărăneşti. Cota avea rol persecutoriu datorită măsurilor drastice, aplicate asupra gospodăriilor ţărăneşti în cazul neachitării obligaţiilor în natură, în termenul prevăzut de lege. Astfel, la şedinţa comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei din 22 octombrie 1940 s-a semnalat faptul că satele Culiceni, Ţânteni, Molniţa, Beceşti, Lucoviţa, Slobozia şi Buda Mică nu îndeplinesc planurile de predare către stat a cotelor obligatorii de cereale. Conducerea organizaţiei raionale de partid i-a însărcinat pe preşedinţii consiliilor săteşti să mobilizeze activul amintitelor localităţi la luptă „cu acţiunile antistatale ale chiaburilor pentru a îndeplini planul de livrare a cerealelor până la data de 26 octombrie 1940”. Conform indicaţiilor primite, activiştii de partid şi comsomoliştii au tăbărât în casele locuitorilor, scoţând din poduri ultimul grăunte.
Batjocura şi samavolniciile „eliberatorilor” au născut proteste în rândurile românilor din Ţinutul Herţa. Ţăranii din satul Culiceni, fostul judeţ Dorohoi, Nicolae Chiţan, Constantin Chiţan şi Pintilei Andrieş „au protestat împotriva ridicării ultimului grăunte de către reprezentanţii organelor locale ale puterii de stat, motivând că au copii, care vor muri de foame fără de bucăţica de mămăliguţă ce li se ia cu forţa de la gură”. Toţi vor fi arestaţi de către organele sovietice de represalii în luna octombrie 1940, fiind acuzaţi de „agitaţie antisovietică”. Lui Nicolae Chiţan, în vârstă de 43 de ani, i-a rămas acasă soţia cu trei copilaşi. Pintilei Andrieş, la cei 37 de ani ai săi, a lăsat în pragul casei soţia cu trei copii minori. Constantin Chiţan, care avea numai 35 de ani, şi-a luat rămas bun pentru totdeauna de la soţie şi de la fiică, fiindcă a rămas să-şi doarmă somnul veşnic în pământurile străine ale Uralului.
Trecerea băştinaşilor din actuala regiune Cernăuţi peste linia de demarcaţie, trasată de sovietici la finele cireşarului, în toamna anului 1940 capătă un pronunţat caracter de masă. Bunăoară, în noaptea de 13 spre 14 octombrie, 17 tineri din Ţinutul Herţa au trecut în România. Acest fapt este dovedit de mărturiile lui Gheorghe Muraru din localitatea Bănceni, fostul judeţ Dorohoi, născut la 1922, cu studii primare, care s-a aflat în grupul românilor. Pe data de 13 octombrie, spre Patria istorică pornesc Gheorghe, Vasile şi Verona Avasâlchi din satul Godineşti, acelaşi judeţ. Primul era născut în 1918, al doilea – în 1921, iar ultima – la 1920. Peste cinci zile, în noaptea de 18 spre 19 octombrie, în direcţia frontierei apucă drumul 14 tineri, în componenţa cărora se aflau şase fete. Despre acest caz s-a aflat datorită relatărilor lui Dumitru Budeanu din Mogoşeşti, născut la 1916, cu studii primare. La 27 octombrie, către Ţara strămoşilor săi, pe care o iubeau cu toate fibrele sufletului omenesc, cu fiecare globulă de sânge, se îndreaptă alt grup de tineri din localităţile herţene, alcătuit din 8 persoane. În numărul lor vor intra: Ilie Amariţei, de 21 de ani, din localitatea Ştreanga, poseda studii primare; Vasile Andronic, născut la 1921; Ion Mihai, în vârstă de 21 de ani; Toader Bilic, născut în 1920; Toader Olaru, avea 20 de ani. Toţi patru au venit pe lume în pitorescul sat Horbova şi toţi posedau studii medii incomplete. Tot în Horbova erau născuţi Ion Ilie, în vârstă de 33 de ani, neştiutor de carte, şi Mihai Sarencu, un tânăr de 20 de ani, poseda studii primare. Cel de-al optulea, Ilie Romaniuc, a văzut lumina zilei la 1921, în localitatea Cotu-Boian (Boianivca), azi raionul Cernăuţi, absolvent al şcolii primare.
În aceeaşi toamnă cu doina codrului de aramă, un grup de locuitori din satele Ostriţa, fostul raion Herţa, Ostriţa – Mahala, fostul raion Noua Suliţă, şi din suburbia oraşului Cernăuţi – Horecea Urbană, constituind peste 2 mii de oameni, a planificat trecerea în masă a frontierei sovieto-române. Născuţi în distinse familii de răzeşi bucovineni, crescuţi într-o atmosferă de tradiţii şi morală creştină, cu marele dor de libertate permanent în inimi, vrednicii fii ai neamului străbun nu se puteau împăca, asemenea semeţelor piscuri ale Carpaţilor milenari, cu situaţia de teroare bolşevică, instaurată în ţinut. Organizatorii acestei acţiuni au fost Grigore Medvidi, Ion Mihăilescu, Ştefan Ghiba, Florea Ghiba, Pavel Purici, Vasile Nicolaevici, Nistor Spindeac, Mihai Spindeac, Toader Budnic, Toader Predii, Grigore Guluţan, Dumitru Iutiş, Gheorghe Mihailiuc, Ion Toderean, Iacob Raţă, Nistor Florea, Ştefan Florea, Gheorghe Carp, Sain Guluţan, Toader Doroş, Gheorghe Ciubotaru, Ştefan Voronca, Ilie Voronca, Ion Ungureanu, Vasile Ungureanu, Ilie Constanciuc, Constantin Raţă.
Conform informaţiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, se poate menţiona că în toamna anului 1940, cu aceleaşi gânduri senine de a trece în România şi de a scăpa de „marea fericire” adusă de la Kremlin, trăiau şi numeroşi ucraineni. Drept argument serveşte raportul din 30 octombrie 1940 al organizaţiei raionale de partid din Herţa, adresat comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în care se relata: „În zona de frontieră de 800 de metri e foarte complicat să aduni porumbul, cartofii şi alte culturi târzii. Chiar strângerea roadei în mod colectiv întâmpină mari greutăţi. Astfel, în ziua de 25 octombrie, din grupul ţăranilor satului Tureatca, folosiţi la adunarea porumbului, au ieşit trei oameni şi au rupt-o la fugă spre frontieră. Unul dintre ei a fost ucis, altul, fiind rănit, a reuşit să treacă şi a nimerit în braţele grănicerilor români. O femeie, care era a treia, este reţinută. Ţăranii, care priveau, au început să discute cu grănicerii români”. Locuitorii satului Tureatca sunt ucraineni.
Totodată, în seara zilei de 17 noiembrie, un grup de locuitori din actuala regiune Cernăuţi, constituind peste 80 de oameni, majoritatea fiind de origine ucraineană, au trecut frontiera lângă localitatea Proboteşti din raionul Herţa. Ajungând pe teritoriul României, au desfăşurat Tricolorul, apucând drumul în direcţia oraşului Dorohoi. În componenţa acestui grup de oameni de diferite naţionalităţi, dornici de libertate, s-a aflat şi ţăranul cu studii primare, Gheorghe Ostafe, născut în 1909, în satul Godineşti, fostul Ţinut al Herţei.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com