(In memoriam)
Ne-am fi dorit mult să fie alături de noi, ca împreună să marcăm cei 85 de ani, pe care la 15 iulie anul curent avea să-i marcheze savantul bucovinean Ilie Popescu. Dar n-a fost să fi așa. Viața are legile ei, am spus asta nu odată, și nu ţine cont de doleanțele noastre.
A plecat pe neașteptate, deși știam toți că suferea de diabet, care l-a chinuit ani la rând, totuși speram că o să mai fie printre noi. A plecat în seara zilei de 13 octombrie a anului 2023. Am rămas cumva orfani și de el – omul, savantul, pătrăuceanul cu care ne obișnuisem mult. L-am condus pe ultimul drum la 15 octombrie, peste 2 zile, la cimitirul din satul natal, unde a dorit să se întoarcă…
Ilie Popescu a fost modest din fire, simplu, harnic. A muncit mai ales pe ogorul științei și al cuvântului scris. A avut parte de multe greutăți în viață, cum a putut a luptat cu ele. Soarta nu i-a fost ușoară, dar a fost și îngăduitoare uneori.
A avut o copilărie grea, umbrită de urgia deportărilor staliniste, despre care va scrie peste ani în cărțile sale. A reușit totuși să obţină studii și să ajungă la Universitatea cernăuțeană, care i-a fost locul de muncă, de creație uneori, de activitate științifică și literară. Ajuns prin muncă și perseverență, cu efort și străruință, doctor în filologie, a profesat aici timp de 44 de ani. Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității a fost locul său de muncă. Aici a instruit de rând cu alți profesori zeci de promoții de tineri care au ajuns cadre didactice prin școli, alții ziariști, oameni de cultură, fiind printre ei nu puțini scriitori, publiciști, prozatori, poeți…
O mare parte din viața și-a dedicat-o scrierii mai întâi a unor lucrări științifice, dar și publicarea lor atât în reviste de specialitate, cât și culegeri aparte. Are undeva la vreo 400 de lucrări științifice. Dar nu numai pe teme științifice a scris domnia sa, l-a preocupat și literatura artistică. A compus și publicat cugetări comentate, aforisme, indice bibliografici, cărți cu conținut filosofic, a descris viața sa zbuciumată, n-a uitat nici de foștii săi studenți de la Catedră, cărora le-a dedicat o carte. Este autorul primei monografii în limba română din regiunea Cernăuți intitulată „Pătrăuții pe Siret – istorie și contemporaneitate”, publicată în România în anul 2000.
Mai târziu, devenind mai întâi membru, pe urmă președinte al Societății regionale „Golgota”, a celor ce au avut de suferit de pe urma teroarei comuniste, a publicat 5 cărți pe tema respectivă.
Mai mult din banii proprii în calitate de președinte al Societății „Golgota”, a publicat materiale în diferite reviste și ziare din România, a pregătit comunicări pentru conferințe și simpozioane, a ținut prelegeri pe tema dată. De asemenea, mai mult pe cheltuială proprie, a ridicat prin satele noastre cruci simbolice în memoria jertfelor regimului comunist.
S-a învrednicit de titluri, diplome, mențiuni, aprecieri, a fost ales membru al diferitor organizații și Asociații, numărându-se, bineînțeles, printre membri fondatori ai celei mai importante societăți din regiunea Cernăuți, Societatea pentru cultura și literatura română în numele lui Mihai Eminescu.
Pentru activitatea sa științifică, dar și ca autor de monografie, a fost inclus în cartea celor mai vestiţi lingvişti ai lumii, nimerind printre cei 8 savanți din Ucraina.
A fost ales primul Cetățean de Onoare a satului său de baștină Pătrăuții de Jos. De fapt ori de câte ori avea posibilitatea să participe la vreo manifestare cultural-literară venea cu plăcere și drag la baștină. În incinta bibliotecii locale, a căminului cultural, a școlii medii (azi liceu), a participat la întâlniri, prezentări de carte, comemorări, alte evenimente. Mergea oriunde ea invitat pentru a prezenta o nouă carte, pentru a vorbi pe tema deportărilor, a povesti multe lucruri din viața sa. Totdeauna venea cu cărți, cu reviste, iar organizatorilor le înmâna diplome din partea Societății regionale „Golgota”.
Anume domnia sa ne-a invitat și am participat și noi câțiva membrii ai Societății regionale „Golgota” din Pătrăuții de Jos, la Conferința de la Pitești, organizată anual de Fundația „Memoria”, unde a vorbit nu odată în fața celor prezenți despre calvarul românilor din regiunea Cernăuți în vremea regimului de tristă amintire.
O întâlnire de suflet a avut loc cu un an înainte de plecarea sa pe drumul neîntoarcerii la biblioteca „I. Gh. Sbiera” din Suceava, unde a vorbit cu multă durere despre Golgota sa și a familiei sale, dar și despre activitatea sa științifică și literară.
A muncit la o solidă carte de biobibliografie, dar nu i-au ajuns doar trei săptămâni ca să se bucure de ea. Am prezentat-o la cele 40 de zile de la trecerea sa pe un alt tărâm în incinta sediului Palatului Naţional din centrul regional. A fost cea de a 34 carte a sa.
La împlinirea vârstei de 75 de an, am scos de sub tipar o carte pe care i-am dedicat-o, având titlul „Ilie Popescu – omul, savantul, românul”.
La cei 85 de ani, marcați acum post mortem, venim iar cu un șir de materiale comemorative, cu fotografii și amintiri. La un an de le trecerea sa în neființă vom organiza o serie de măsuri de comemorative atât la Cernăuți, dar și la Pătrăuții de Jos, prin alte sate unde venea când era în viață. Acum vine doar amintirea.
Omul, savantul, românul, patriotul, pătrăuceanul, bucovineanul Ilie Popescu a lăsat o urmă de neșters pe acest pământ. Este de datoria noastră a activiștilor satului Pătrăuții de Jos, a foștilor colegi, studenți, rude, prieteni să nu-l uităm și să facem totul ca numele său să rămână în istoria acestui meleag, numit Bucovina, pe care Ilie Popescu a iubit-o și i-a dedicat întreaga sa viață.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com