CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ  – 29 IULIE

29 7 IS 1

La 29 iulie 1993 a decedat Nicolae Costenco, poet şi prozator moldovean. Nicolae Costenco este unul dintre personalitățile basarabene care a promovat valorile și cultura română. Din păcate, pentru acest fapt a fost dur pedepsit de autoritățile comuniste.

S-a născut la 21 decembrie 1913, în oraşul Chişinău, în familia lui Feodor Costenco-Radzeiovschi şi a Mariei Leahu. Studiile primare le face la Liceul „B.P. Hasdeu”  (1928-1932), iar cele superioare – la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (1932-1936), unde frecventează şi cursurile Facultăţii de Drept. În timpul studenţiei a fost corespondentul publicaţiilor „Ziarul» şi „Lumina”.

29 7 IS 2

Între 1934 şi 1937 a fost corespondent şi redactor tehnic la revista „Viaţa Basarabiei”, iar din 1937 – redactor al acestei publicaţii. Din 1938 Nicolae Costenco a fost consilierul secretarului general al Universităţii Populare din Chişinău. La constituirea, în 1940, a Societăţii Scriitorilor din Basarabia, Nicolae Costenco devine secretar general, iar Pan Halippa — preşedinte al asociaţiei. Debutează în 1932, prima carte datând din 1937. În volumele „Poezii” (1937), „Ore” (1939), „Elegii păgâne” (1940), „Cleopatra” (1940) are versuri ce oscilează între dorinţa de mai bine şi tristeţea dezolantă cauzată de minciuna vieţii.

29 7 IS 3

În iunie 1940 rămâne la Chişinău. Dârzenia cu care s-a opus rusificării limbii române este în continuare un reper pentru generaţia de astăzi şi cea viitoare. Pentru că şi-a bătut joc de promotorii aşa-zisei limbi moldoveneşti la o întrunire a scriitorilor din RSSM, venind, totodată, cu argumente ce demonstrau ingerinţa nefastă a cuvintelor ruseşti în limba română, scriitorul a fost arestat la 25 iunie 1941 de către NKVD, şi condamnat, la ani grei de gulag. NKVD a efectuat o percheziţie la casa scriitorului din strada Haralampie nr. 142 din Chişinău. Unul din capetele de acuzare pentru care Nicolai Costenco a fost reţinut a fost cu totul neobişnuit. Formularea suna astfel: pentru că „este nepotul unuia dintre activiştii români şi ai Sfatului Ţării“. La iar la 15 aprilie 1942 troika din cadrul NKVD l-a condamnat la 7 ani de GULAG. A executat pedeapsa în regiunea Irkutsk. După eliberare este obligat să rămână în oraşul Dudinka, regiunea Krasnoiarsk, unde a lucrat la construcţia uzinei metalurgice din Norilsk. După eliberare este obligat să rămână în oraşul Dudinka, regiunea Krasnoiarsk, unde a lucrat dispecer la construcţia uzinei metalurgice din Norilsk. A fost reabilitat la 9 august 1956, revenind în Basarabia în toamna aceluiaşi an. În lipsă de casă, a locuit un timp în satul Mereni.  A decedat la 20 iulie 1993, fiind înmormântat la cimitirul central ortodox din str. Armenească din Chişinău.

29 7 IS 4 a

După moartea scriitorului, Poşta Moldovei şi Uniunea Filateliştilor au pus în circulaţie o marcă poştală cu imaginea lui Nicolae Costenco. În anul 2000 un bust al maestrului a fost instalat în scuarul de lângă casa în care a locuit. Opera sa cuprinde poezii, nuvele, romane, piese de teatru, cronici, traduceri, publicistică. Aprecieri şi distincţii: Medalia „Pentru vitejie în muncă“ (1960); Medalia „Veteran al muncii“ (1975); Premiul de încurajare al Consiliului Central al Sindicatelor din URSS şi al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din URSS, pentru romanul „Severograd“ (1976); titlul onorific „Scriitor al poporului din RSS Moldovenească“ (1988); Premiul de Stat al RSSM (1990); membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992); Ordinul Republicii (în 2010, post-mortem).

29 7 IS 5

(V. K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий