Pictorul Andrei Jitaru din Mălinești își marchează astăzi jubileul de 70 de ani.
Andrei Jitaru nu are atelier de creație, nu dispune nici de un șevalet comod, însă tablourile lui, executate în stil modern, sunt încărcate de simboluri, de „rebusuri”, după cum afirmă însuși artistul plastic. Drept atelier de creație îi servește casa părintească, iar șevaletul și l-a meșterit singur. Duce un mod de viață foarte modest, în schimb fantezia și inspirația de creație îl poartă pe cele mai înalte piscuri ale gândirii. Tablourile sale rar părăsesc acest „atelier de creație”, dar, totuși, autorul lor le-a adus în saloanele din Cernăuți, la expozițiile sale personale. Prietenii săi de la Chișinău și din România intenționează să organizeze expoziții și în România. Bunul său prieten încă din anii de studenție de la Chișinău, Leonid Popescu, vestit pictor și grafician din Republica Moldova, îl numește sincer pe Andrei Jitaru un „Picasso al Bucovinei”. Această caracteristică urmează s-o confirme și alți specialiști în domeniul artei, însă cel mai mult însuși pictorul. Îi urăm lui Andrei Jitaru sănătate și multă inspirație pentru a reda prin modalitățile artistice mesajele sale profunde despre viață, suferință, istorie și neam.
Vasile Carlașciuc
NIMBUL LACRIMII
Om fără suflet, Doamne, fără suflet,
ostaș din legiunea Infernului,
ochește în divina suflare,
dar optica nu-l ascultă.
Sau poate altcineva
i-a orbit ochiul de vultur?
Numai glonțul i se mai supune
atunci când e trimis din gură de foc,
oprind o inimă necunoscută
din ritmul ei cardiac.
Doamne, ce nelegiuire în veac.
Se-ntoarce lumina în ceruri
și ochii pământului lăcrimează…
Ei privesc la toate acestea în tăcere
și nu protestează, nu protestează.
Pământul suferă de la Adam încoace
și nu îndrăznește să acopere
cu praful uitării
păcatul sau gloria lui homo sapiens –
celui care și-a pierdut rațiunea,
și celui care a încercat
să se folosească de ea
pentru a crea.
Ochii pământului sunt mereu
îndreptați spre cer
în căutarea raiului pierdut
și nu te-a rugat, Doamne, niciodată
s-o iei de la început.
Din lacrimile cele uscate,
neșterse pe furiș,
se formează sarea pământului.
E pentru cuvântul cu har,
pogorât pentru înălțare.
Bănuind că ei există,
nu se prea grăbesc doritori
de-a privi în ochii pământului.
Cei din legiunea Infernului,
dacă le-ar fi cu putință,
ar încerca să-i întunece
pentru a-și ascunde faptele negre.
Ei privesc la lume prin lunetă
și cu degetul arătător pe trăgaci…
Curg șiroaie de lacrimi
pe obrajii orfanilor,
văduvelor, mamelor rămase fără fii,
bătrânilor neputincioși
în fața veacului neîndurător.
Sunt lacrimi de durere,
de obidă și necaz.
Îngerii le-ar șterge cu aripile lor ușoare,
dar lasă ca nimbul acestor lacrimi
să lumineze căile rătăcirii…
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com