Ordinul cu care a fost distins academicianul Grigore Bostan a nimerit pe „piața neagră” a numismaticilor  

19 8 F 3

La evenimentul de duminică de la Palatul Național al Românilor din Cernăuți, în cadrul căruia a fost prezentată expoziția lui Ioan Ițco „Galeria oamenilor de vază din nordul și sudul Bucovinei” și lansată epopeea ștefaniană a lui Andrei Breabăn din Suceava, cu prilejul jubileului de  520 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, a răsunat, parcă printre altele, informația că în vitrina de sticlă, lângă portretele personalitățile marcante bucovinene, se află distincțiile care au aparținut academicianului Grigore Bostan, fostul șef al Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene, primul președinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, constituită în mai 1989. Portretul lui, de asemenea, își are locul de cinste în această galerie. Printre ele se numără și  Ordinul Serviciului Credincios Comandor, cu care poetul, pedagogul, omul de știință și activistul public Grigore Bostan a fost decorat de către Patria istorică. Și iată că aceste decorații au fost scoase la vânzare „la piața neagră” a numismaticilor și întâmplător a dat peste ele istoricul  Vladimir Acatrini. El a cumpărat aceste relicve scumpe pentru comunitatea românească din ținut și le-a adus acolo unde trebuie să fie – în Palatul Național.

Este o lecție dată nouă – trebuie cu adevărat să ne onorăm înaintașii. Poetul Grigore Bostan afirma: „Am păstorit cuvinte în Carpați/ și mulți nerozi credeau că-s doar păstor…// Azi știu că ceru-i altul acolo sus/ și frunza nu-i așa cum spuneți voi./ Acolo unde zilele s-au dus/ se uită iarăși clipa înapoi…”. Să ne uităm cu recunoștință înapoi, la cei care ne-au arătat cum trebuie să fie mersul nostru înainte.

Foto  Maria Toacă

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий