Prima primăvară sovietică
Pe data de 8 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea ţăranului Ştefan Cupcic, un bătrân de 73 de ani, care a văzut lumina zilei la 1868, în localitatea Tereblecea din Bucovina, fiind acuzat de autorităţile staliniste că „era rudă cu un trădător de patrie”. Împreună cu el au apucat calea chinurilor veşnice Ana Cupcic, născută în 1878; Aspazia Cupcic, născută în 1910; Gheorghe Cupcic,născut în 1910; Sergiu Cupcic, născut în 1918; Tecla Cupcic, născută în 1898; Vasile Cupcic, născut în 1900. Toţi au văzut pentru prima dată lumina soarelui în satul Tereblecea din actualul raion Cernăuţi. În aceeaşi zi, ţăranca Saveta Bucea din Stăneşti, fostul raion Hliboca, este deportată în stepele pustii ale Kazahstanului, fiind acuzată şi ea de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”. Împreună cu mama vor fi deportaţi fiul Ilie, născut în 1931, şi fiicele: Elena, născută în 1936, şi Viorica, care avea doi anişori.
La finele lunii iunie 1940, în satul Lunca din Ţinutul Herţei a fost instaurată straşnica dictatură bolşevică. Preşedinte al Consiliului Sătesc devine cernăuţeanul Oleksandr Lanivski, născut în 1910, membru al Partidului Comunist Român din anul 1931. Fostul ilegalist, care pentru activitatea sa subversivă a avut de suferit, hotărăşte să se răfuiască pentru obida din trecut. Prima victimă devine ţăranul Vasile Ciubotaru, născut în 1893, tatăl a doi copii minori. Lanivski înaintează organelor staliniste de represalii un denunţ, care conţine informaţii false, referitoare la adresa lui Ciubotaru. Românul este învinuit de faptul că, chipurile, în perioada interbelică a fost „agent secret al jandarmeriei române”, având misiunea să descopere „elementele revoluţionare”. Reacţia organelor bolşevice de urmărire nu s-a lăsat mult aşteptată. În ziua de 3 martie 1941, când în satul din Valea Prutului a coborât primăvara şi primele firicele de iarbă se îndreptau către soarele dătător de viaţă, în uşa casei lui Vasile Ciubotaru au bătut cu putere copoii regimului totalitar. Mâinile românului sunt ferecate în lanţuri. Rămân copiii cu ochii scăldaţi în lacrimi. Îşi rupe părul de jale scumpa-i soţie. Încep interogatoriile, torturile, nopţile de nesomn. Călăii doresc mărturii false. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, deţinutul din Lunca va fi scos din închisoarea cernăuţeană şi transferat în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă, unde batjocura comunistă va dura un an de zile. Pe data de 16 mai 1942, ajuns la capătul răbdării, vinovatul fără de vină şi-a dat sufletul. A murit de foame. În îndepărtatul Univers s-a stins steaua destinului său zbuciumat şi doar urmaşii îl vor plânge.
Pe data de 10 martie 1941, în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. intră Dumitru Apreutesei din localitatea Beceşti, Ţinutul Herţa, născut în 1892, fiind acuzat că „a trecut ilegal frontiera de stat”. Odată cu începerea operaţiunilor militare, va fi şi acest român dus în Siberia, unde moare în ziua de 5 februarie 1942, în regiunea Sverdlovsk. Acasă au rămas soţia, Maria, şi trei copii: Floarea, Gheorghe, Mihai.
În 1941, Consiliul Regional Cernăuţi raporta comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei despre „instaurarea şi consolidarea puterii sovietice” în ţinut. În informaţia adresată partidului, raportorii menţionau că „pe data de 5 iulie 1940, comitetul judeţean a întărit componenţa celor 10 comitete de plasă şi a consiliilor săteşti”. Conform Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene din 11 noiembrie 1940, a fost întărită componenţa consiliilor raionale, fiindcă în regiunea Cernăuţi au apărut 14 raioane, 3 oraşe (Cernăuţi, Storojineţ, Hotin) au căpătat statut de oraşe de subordonare regională, iar 6 oraşe (Vaşcăuţi, Vijniţa, Herţa, Zastavna, Chiţmani, Noua Suliţă) devin oraşe cu statut de subordonare raională. Numărul membrilor consiliilor raionale, la finele anului 1940, a atins cifra de 178 de oameni. În componenţa lor intrau 161 de bărbaţi şi 17 femei. În consiliile raionale activau „139 de comunişti, 157 de ucraineni, un moldovean, 9 ruşi, 9 evrei, un ungur, 23 de muncitori, 134 de funcţionari şi 21 de ţărani”. Majoritatea membrilor consiliilor raionale era constituită din reprezentanţii aduşi din estul Ucrainei, care nu cunoşteau limba băştinaşilor. Numai 35 de persoane din activiştii locali făceau parte din componenţa acestor consilii. Bunăoară, în Consiliul Raional Herţa s-a găsit loc doar pentru un moldovean şi un evreu, iar în raioanele Hliboca, Storojineţ şi Noua Suliţă, unde majoritatea populaţiei o constituiau băştinaşii de origine română, niciun reprezentant al acestei etnii n-a fost admis în componenţa organelor raionale de conducere. Acest fapt a dus la numeroase falsificări în timpul alcătuirii listelor referitoare la familiile care aveau rude în rândurile Armatei Române. În aceste liste au fost introduşi oameni, care se aflau la muncă în România, devenind şi ei „trădători ai patriei socialiste”.
Îngrijorat de situaţia creată, Aleksei Şved, primul secretar al comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în primăvara anului 1941, înaintează lui Nikita Hruşciov, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, un memoriu cu următorul conţinut: „Pe parcursul celor opt luni de existenţă a puterii sovietice în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în raionul Herţa, teritoriul căruia n-a intrat în componenţa Bucovinei, fiind în realitate al României, a fost desfăşurată o intensă activitate în direcţia consolidării puterii sovietice. Reieşind din faptul că populaţia raionului Herţa, cu excepţia oraşului Herţa, unde locuiesc evrei şi a satului Tureatca, unde sunt ucraineni, o constituie românii şi moldovenii, care absolut nu cunosc limba ucraineană sau rusă, iar dintre lucrătorii repartizaţi din regiunile estice numai opt persoane ştiu limba moldovenească, toată activitatea, amintită mai sus, întâmpină mari greutăţi. În baza celor expuse consider că e necesar de examinat problema transformării raionului Herţa în raion naţional moldovenesc sau românesc, alipind la acest raion satele româneşti din raionul Hliboca şi numind în posturile de conducere a raionului persoane care cunosc limba moldovenească”.
Se poate afirma cu toată responsabilitatea că rugămintea fostului secretar al comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei n-a fost examinată de către conducerea Ucrainei Sovietice şi trimişii partidului, veniţi cu duiumul de pretutindeni, şi-au adus marea lor contribuţie la viitoarele deportări în masă a băştinaşilor din raioanele cu populaţie majoritară de origine românească.
În a doua jumătate a lunii martie 1941 se intensifică teroarea statului totalitar bolşevic. În ziua de 19 martie, reprezentanţii organelor comuniste de represalii îl arestează pe ţăranul Teodor Aniculăiesei, născut în 1905, în localitatea Lucoviţa, fostul judeţ Dorohoi al României, învinuindu-l de „trădare de patrie”. Au rămas cu inimile pline de durere buna lui soţie, Saveta, şi 5 copii. Peste două zile vor fi ferecate în lanţuri mâinile lui Sergiu Cherstean, născut în 1884, în localitatea Vicovu de Jos din România. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în satul Corceşti din actuala regiune Cernăuţi. Pe data de 26 mai 1941, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 8 ani de muncă silnică „pentru agitaţie antisovietică”. S-a stins din viaţă în ziua de 20 septembrie, acelaşi an.
La 23 martie este încătuşat alt ţăran din Ţinutul Herţei, Ilie Bihon, născut în 1883, în satul Târnauca, fiind acuzat de „activitate de spionaj”. Moare pe data de 16 septembrie 1941, într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Tot în ziua de 23 martie este arestat Nicolae Culiuc, născut în 1907, în satul Voloca din actualul raion Cernăuţi, poseda studii primare. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu sovietic, românul, acuzat de „tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”, va fi transferat în Siberia, unde dispare fără urmă.
În martie, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei, care doreau să-şi schimbe locul de trai, erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limba rusă sau ucraineană, în care să indice motivul plecării. După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (N.K.V.D.) al U.R.S.S., cu scopul de a scoate la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine.
Locuitorii din ţinut, care nu cunoşteau rusa sau ucraineana, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti cu rugămintea de a-i ajuta la scrierea cererilor pentru plecare în România. Conducătorii localităţilor româneşti – înscăunaţi de puterea sovietică dintre foştii participanţi la mişcarea subversivă din ţinut în perioada interbelică – îndeplineau, contra sumei de cinci ruble, rugămintea băştinaşilor, care se săturaseră de „marea fericire” adusă de la Kremlin.
La 24 martie 1941, românii din localităţile storojineţene s-au adunat în oraşul Storojineţ, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria istorică. Autorităţile staliniste au refuzat să primească cererile, clasificând adunarea băştinaşilor drept o manifestare antisovietică, oamenii împrăştiindu-se pe la casele lor. Însă frica va fi înlocuită în sufletele conaţionalilor cu vechea dragoste de libertate. Se apropia vertiginos ziua, când mii de oameni se vor porni, ca un şuvoi năvalnic de apă vie, în căutarea libertăţii şi a unei vieţi lipsite de frică. Această zi se va transforma într-un imn creştin al sufletului mioritic, într-un act de iubire faţă de Patria străbună. Răzeşii din Valea Siretului ştiau că „Dumnezeu, care ne-a dat viaţa, ne-a dat libertatea în acelaşi timp”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com