Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi-a anunţat retragerea.

photo_verybig_135800

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că va renunţa la această funcţie şi se va întoarce în Germania natală pentru a se implica în politica federală, potrivit presei locale, citate de Europe Online Magazine.

Schulz, care este membru al Partidului Social Democrat din Germania (SPD), a făcut aceste declaraţii la postul de televiziune ARD şi a spus că va oferi detalii în acest sens joi la Bruxelles.

Publicaţia germană Sueddeutsche Zeitung a anunţat că Schulz va fi principalul candidat al partidului pentru landul Renania de Nord — Westfalia la alegerile federale germane programate pentru sfârşitul anului 2017.

Schulz este privit ca posibil candidat SPD pentru funcţia de cancelar, ca alternativă la candidatura ministrului german al Economiei, Sigmar Gabriel, care este în prezent şi vicecancelar în Guvernul coaliţiei.

El ar putea candida, de asemenea, pentru funcţia de ministru de Externe, postul urmând să fie vacant în luna februarie dacă ministrul în exerciţiu Frank-Walter Steinmeier îşi asumă rolul ceremonial de preşedinte al ţării, aşa cum este de aşteptat.

SPD îşi va anunţa candidatul pentru funcţia de cancelar în luna ianuarie.

Sursa: Medifax.ro

Добавить комментарий