Aprilie cu răni adânci
În ziua de 3 martie 1941, Gheorghe al lui Alexandru Dumitraşchevici, născut la 1914, şi Ion al lui Leontie Dumitraşchevici, născut la 1912; ambii din satul Ciudei, fostul raion Storojineţ, vor fi arestaţi de către grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Pe data de 21 mai, acelaşi an, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îi condamnă pe aceşti doi muncitori la câte 10 ani de detenţie fiecare „pentru trădarea patriei”. În prima zi de Priei, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a murit românul Gheorghe Dumitraşchevici. Ruda lor, Domnica a lui Ion Dumitraşchevici, care a venit pe lume la 1915, conform hotărârii „troicei oprative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va apuca drumul suferinţelor spre stepele pustii ale Kazahstanului.
Pe data de 2 aprilie 1942, în straşnica închisoare nr 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, s-a stins din viaţă Gheorghe al lui Alexandru Moţoc, născut la 1911, în localitatea Pătrăuţii de Sus din Bucovina. Ţăranul, fiind inclus de către „eliberatori” în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, a fost arestat de către reprezentanţii autorităţilor staliniste în ziua de 25 iunie 1941. Nevinovatul s-a înălţat la ceruri rugându-se „să-l cinstească-n praznic gospodarii” din satul său natal.
Ion al lui Alexandru Durnescu a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1906, în judeţul Orhei al Basarabiei. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în oraşul Cernăuţi din frumoasa Bucovină. Reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. îl pun în lanţuri pe data de 22 iunie 1941, când au început operaţiunile militare între România şi fostul imperiu bolşevic. Acuzat de „agitaţie antisovietică”, este transferat în regiunea Sverdlovsk din Fedraţia Rusă, unde va închide ochii pentru totdeauna la 2 aprilie 1942. Şi-a găsit sfârşitul vieţii sale în groaznica închisoare nr. 2 din Turinul de Jos. Atunci, în Ţara Fagilor, a răsunat „un bocet de bucium prelung”.
În ziua următoare, 3 aprilie 1942, tot în regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a trecut la cele veşnice ţăranul Andrei al lui Vasile Gaşciuc, născut la 1909, în satul Molodova (Molodove) din fostul judeţ Hotin al Basarabiei. A nimerit în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. pe data de 28 decembrie 1940, fiind acuzat de faptul că a trecut ilegal hotarul instalat de bolşevici la finele Cireşarului istoric.
Pintilei al lui Vasile Văcăraşu a văzut lumina zilei la 1915, în localitatea Pasat din Ţinutul Herţei, situată lângă Codrii legendari ai Cosminului, plini de glorie moldavă. În primăvara anului 1940 este mobilizat în rândurile Armatei Române. În ziua de 30 martie 1941, primind concediu de scurtă durată, porneşte spre baştina natală, unde-l aşteptau scumpele sale rude. Va fi arestat de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Interogatoriile staliniste au durat 12 luni. Pe data de 3 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 3 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. A rămas departe pământul Ţării Fagilor, cu sufletul ei, „cu voinţa, credinţa şi traiul”.
În luna aprilie a anului 1942, crâncena moarte a început să secere fără cruţare rândurile osândiţilor români din lagărele bolşevice de muncă silnică. În zilele de 6 şi 8 aprilie au părăsit această lume a durerii şase martiri. La 6 aprilie 1942 s-a stins din viaţă Porfira a lui Gheorghe Sprânceanu, o româncă de 74 de ani, născută în localitatea Movila din Ţinutul pitoresc al Herţei. Acuzată de autorităţile staliniste de faptul că „era rudă cu un trădăror al patriei”, va fi ridicată de către sovietici şi dusă în inima Siberiei, găsindu-şi mormântul în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse.
Tot în aceeaşi zi de primăvară, în aceeaşi regiune Tiumen din îndepărtata Siberie, luând cu el „sufletul Ţării Fagilor”, a trecut la cele veşnice ţăranul Gherasim al lui Samoilă Dolgan din satul-martir Mahala, care a văzut lumina zilei la 1872. Acuzat şi el că „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste, este deportat pe data de 6 iunie 1941, conform deciziei „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. Împreună cu el, a pornit spre pământul îngheţului veşnic soţia, Maria, şi fiica Elena. Fiul Constantin a participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din februarie 1941, fiind condamnat la 10 ani de detenţie într-un lagăr comunist de muncă corecţională.
Pe data de 20 mai 1941, „troika operativă” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea românului Dumitru al lui Ştefan Bejan, născut la 1878, în satul Budeniţ din frumoasa Bucovină. Ţăranul este acuzat de regimul totalitar stalinist de faptul că „era tatăl al unui membru al unui partid contrarevoluţionar” din România. Împreună cu capul familiei, apucă drumul suferinţelor spre ţinutul Krasnoiarsk din Federaţia Rusă scumpa lui soţie, Elena, născută la 1891, şi copiii: Aurora, născută la 1913; Leofilina, care a venit pe lume tot în acelaşi an; Olvian, născut la 1928. În pământul îngheţului veşnic al Siberiei, cu numeroasele lui lagăre staliniste de nimicire a martirilor neamului, a rămas să-şi doarmă somnul de veci Dumitru Bejan. El a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 6 aprilie 1942. Fiica Leofilina a murit în octombrie, acelaşi an, iar fiul Olvian a trecut la cele veşnice în aprilie 1943.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com