Cireşar cuprins în doliu
În aceeaşi zi de 13 iunie, în acelaşi lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, s-a înălţat la ceruri alt martir, care a participat la evenimentul sângeros de la Varniţa. Ion al lui Gheorghe Timiş s-a născut la 1912, în satul Cupca din Valea Siretului, pe acel „vechi picior de plai”, „în ţara primăverii”. În prima zi de Prier s-a aflat alături de românii din celelalte localităţi bucovinene, uniţi pentru idealul libertăţii şi mândriei de neam. A doua zi, 2 aprilie 1941, este ferecat în lanţuri şi apucă şi el calea spre Siberia de gheaţă. Va fi acuzat de către Direcţia Regională Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. de „trădare de patrie”, fiind supus la chinuri infernale. El a murit în toiul nopţii, în „ziduri negre de-nchisoare” şi nu ştia că scumpa lui soţie, cu cei doi copii ai lor, se afla „pe crucea unei negre răstigniri”, în pustiul stepelor kazahe.
El a deschis pentru prima dată ochii înţelegerii la 1910, într-o localitate mare şi frumoasă, viaţa căreia se scurgea domoală, aşa cum curge apa Prutului pe câmpia Moldovei. S-a născut când soarele a început să coboare sub geana zării şi frunzele cireşilor din preajma casei părinteşti tremurau sub adierea serii. Din copilărie a iubit munca. Cu timpul, ea a devenit pentru el o încordare aprigă, care-i absorbea fiinţa întreagă. I-a ajutat întotdeauna pe cei din jurul său, pe harnicii locuitori ai acestui sat cu noroc. Călăii stalinişti l-au arestat în ziua de 29 mai 1941, acuzându-l de „complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat”. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 3 ani de detenţie. Va fi întemniţat în lagărul de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. Aflându-se în condiţii de trai inumane, ţăranul din Boian, Ion al lui Petru Şugan, se stăruia să îndeplinească toate normele de lucru, impuse de către administraţia lagărului, dorind să iasă din acest loc al infernului. Însă, în august 1943, bucovineanul este din nou adus în faţa tribunalului bolşevic şi primeşte 8 ani de temniţă „pentru agitaţie antisovietică”. A rămas vatra copilăriei şi tinereţii sale, cu chipurile boincenilor, care strălucesc în zarea îndepărtării ca scumpe icoane pe tâmpla trecutului.
În aceeaşi zi de 13 iunie, muncitorul Ion al lui Gheorghe Dâca, născut la 1922, în localitatea Pătrăuţii de Sus, arestat, pe data de 20 martie 1941, de către grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., primeşte 5 ani de temniţă stalinistă pentru faptul că, chipurile, „a avut intenţii să-şi trădeze patria”. Acest tânăr a intrat în numărul martirilor neamului, care merg pe drumul veacurilor, fiind acei neobosiţi semănători de suflet şi de vitalitate românească, având covârşitorul lor rol jucat în istoria suferinţelor naţionale. Prin vrednicia lor au înălţat generaţia părinţilor şi buneilor noştri la treapta măreaţă de sacrificare pentru idealul Patriei străbune.
Alt tânăr, tot din pitoreasca localitate Pătrăuţii de Sus, care a sosit în casa părinţilor săi la 1920, ca un dar al Domnului, porneşte şi el spre Patria libertăţii în ziua de 20 martie 1941. Nimereşte în mâinile grănicerilor bolşevici. Încep interogatoriile şi tortura, chinurile cristice în cazematele pline de groază ale primului stat socialist din lume. Ţăranul va răspunde cu demnitate la toate insinuările enkavediştilor, fiindcă a fost crescut într-un mediu al demnităţii şi cinstei, păstrându-şi sufletul curat în lumina zilelor viitoare. Tot pentru „intenţia de a-şi trăda patria” sovietică, Ion al lui Simion Ursulean, pe data de 13 iunie 1942, este privat de libertate pe un termen de 3 ani. S-a îndreptat către împărăţia infernului acest bucovinean cu glas şi chip frumos, iar în sărmana lui inimă se revărsau valuri de dor şi de durere înăbuşită.
În acei îndoliată zi de 13 iunie, când amintiţii mai sus martiri erau condamnaţi la ani grei de suferinţă, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a coborât în somnul veşniciei martirul Iordache al lui Dumitru Lenza, născut la 1909, în satul Igeşti din Bucovina. În toamna de aramă a anului 1940, cu veşnicul dor al iubirii de Ţară în inimă şi cu o fermecătoare dorinţă de a ajunge în mediul unei lumi plină de dragoste şi lumină, se îndreaptă românul spre hotarul instalat în Cireşar. N-a avut norocul să-l treacă. Apucă drumul martirajului cu icoana Mântuitorului în suflet, care revărsa asupra lui roua milei sale dumnezeieşti.
Ştefan al lui Ilie Ferdie s-a născut în 1919, în satul-martir Mahala din fostul judeţ Cernăuţi al României. Este arestat de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 2 mai 1941. După 24 de luni de interogatorii feroce, pe data de 13 iunie 1942, autorităţile staliniste îl condamnă la 3 ani de detenţie „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. A doua zi, la 14 iunie, ţăranul, „cu ochi ca floarea de cicoare”, va trece „în aură de mit”. S-a atins din viaţă în lagărul bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk. „Prin jertfa lui, ne ştim cu toţii fraţi/ Legaţi de-un dor ce-i mai presus de moarte”.
Peste două zile, la 16 iunie, în acelaşi blestemat lagăr din regiunea Sverdlovsk, a închis ochii pentru totdeauna Petru al lui Isidor Gherman, care a venit în această lume la 1897, în localitatea Davideni din Bucovina. Arestat de către iscoadele sovietice în ziua de 7 iunie 1941, fiindcă în perioada interbelică a fost „membru al unui partid contrarevoluţionar din România”. Când românul îşi dormea somnul veşniciei în pământul străin al Siberiei, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 4 noiembrie 1942, îl condamnă la 8 ani de detenţie. Rudele sale: soţia, Secleta, născută în 1898, împreună cu cei doi copii ai lor, apucă drumul suferinţelor spre stepele pustii ale Kazahstanului. O durere adâncă a străbătut atunci glia strămoşească.
În aceeaşi zi îndoliată de vară, în acelaşi lagăr bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a trecut în lumea celor drepţi ţăranca Domnica a lui Manole Şelovschi din Crasna. Fiind arestată de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 7 mai 1941 pentru „intenţia de a-şi trăda patria”, este dusă în interiorul fostului imperiu stalinist, unde îşi va găsi mormântul. Deasupra mormântului ei, când a coborât înserarea, în apele cerului s-au aprins boldurile cu gămălii de argint ale îndepărtatelor stele, iar în jur domnea o tăcere pustiitoare sub bolta fără de sfârşit.
Tot la 16 iunie, în lagărul morţii din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la Domnul tânărul Gheorghe al lui Vasile Cuşulschi, născut în 1922, în satul Stăneşti din fostul raion Hliboca. În ziua de 24 februarie 1941, intră în mâinile grănicerilor stalinişti, fiind dus în locurile de nimicire a românilor. Aici, în cazematele pline de groază ale dictaturii bolşevice a trecut prin toată gama fărădelegilor sovietice, îndurând cu toate firele sufletului său dureri cumplite. Cu inima arsă de atâta suferinţă a coborât în pământul străinătăţii acet martir al neamului, răstignit pe crucea Golgotelor staliniste. La 3 aprilie 1943, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 10 ani de închisoare „pentru trădarea patriei”.
Vera a lui Mihai Opaiţ şi-a făcut apariţia în această frumoasă lume la 1924, în istoricul municipiu Iaşi din România. În perioada interbelică se stabileşte în localitatea Suceveni din fostul judeţ Storojineţ, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componenţa Uniunii Sovietice. Este arestată de grănicerii stalinişti în ziua de 3 iunie 1941. Peste 24 de luni de interogatorii drastice în beciurile cazematelor bolşevice, la 17 iunie 1942, va fi condamnată de către autorităţile comuniste la 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Apucă drumul suferinţelor, îmbrăcând cămaşa muceniciei.
Tot în aceeaşi zi, alt român, Nicolae al lui Mihai Răţoi, născut la 1917, în pitoreasca localitate Turnu Măgurele din România, va primi şi el 3 ani de temniţă, fiindcă este inclus de către autorirăţile staliniste în categoria „elementelor care constituie un pericol social”. Muncitorul s-a stabilit cu traiul în vechea capitală a Bucovinei istorice. Aici l-au găsit „eliberatorii” în ziua de 28 iunie 1940. A suportat teroarea bolşevică, instaurată pe meleagurile voievodale până la 29 martie 1941, când a hotărât să se întoarcă în Ţara lui mândră, la locurile copilăriei sale îndepărtate, unde a văzut primul răsărit de soare. Nimereşte în mâinile iscoadelor sovietice şi porneşte spre împărăţia infernului.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com