Moldova se confruntă, așa cum știm cu toții, cu o situație critică. În luna septembrie, 15 milioane de dolari au fost transferați din Federația Rusă în conturi din Moldova. Scopul este clar — de a cumpăra influență și de a manipula rezultatul alegerilor din 20 octombrie. Iar ăștia sunt doar banii despre care știe poliția și procurorii. În realitate sunt cu siguranță mult mai mulți. De exemplu — cât plătește Kremlinul echipei lui Șor la Moscova? Cât aduc în buzunare activiștii săi zilnic? Cât vine prin criptomonede?
În total, 130.000 de persoane sunt implicate în această schemă coruptă, fiecare primind sume de la 900 la 1.800 de lei pe lună. Toate acestea sunt parte dintr-un plan bine coordonat, ghidat de interese rusești, cu scopul de a submina democrația Moldovei.
Cei aflați în fruntea acestei scheme – Ilan Șor și complicii săi – nu sunt doar niște intermediari. Ei sunt pioni în mâinile Kremlinului, dar nu vor scăpa nepedepsiți. Cei care organizează și finanțează această schemă coruptă vor suporta consecințe legale severe. În Moldova, finanțarea ilegală a campaniilor politice este pedepsită cu până la 10 ani de închisoare și amenzi de până la 400.000 de lei. Aceasta este soarta care îi așteaptă pe cei care au orchestrat acest atac asupra statului de drept. Recent au fost deja condamnați la închisoare câțiva tineri care au luat bani de la Șor pentru a participa la proteste violente. Durează mult, dar vedem că pedeapsa îi găsește pe cei care sunt amatori de bani murdari de la Kremlin.
Pentru cei care au acceptat bani, trebuie să înțelegeți: nu sunteți obligați să urmați ordinele lor. Ați fost manipulați să participați într-o schemă ilegală, dar puteți să ieșiți din ea. Mergeți la poliție, denunțați schema și scăpați de responsabilitățile legale care vin odată cu implicarea în acest complot. Nu doar că vă riscați viitorul, dar și bunurile voastre personale – case, mașini, terenuri – pot fi confiscate pentru a acoperi banii murdari primiți. Dacă acceptați să vă vindeți votul — riscați o amendă de la 25 mii lei în sus. Iar cei care îi mituiesc pe alții riscă să ajungă la închisoare. Dacă denunțați aceste tentative la poliție — sunteți scutiți de răspundere contravențională.
În ziua alegerilor, fiecare cetățean din Moldova trebuie să se prezinte la vot. Absența de la urne înseamnă deschiderea ușii pentru influențele externe care vor să dicteze viitorul nostru. Prezența masivă la vot este singura cale prin care putem opri încercările Rusiei de a ne controla din umbră. Nu-i lăsați să decidă în locul vostru. Moldova se află într-un moment critic, iar fiecare vot este o mișcare directă împotriva celor care doresc să ne subordoneze intereselor lor. Viitorul Moldovei va fi decis la acest scrutin și, mai ales, acest referendum. Asigurați-vă că este decizia voastră.
Andrei CURĂRARU,
expert
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com