La 19 octombrie 1961 a încetat din viaţă scriitorul român Mihail Sadoveanu, membru al Academiei Române (din 1921), considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Sadoveanu a fost și rămâne un nume uriaș în literatura română, cunoscut datorită romanelor istorice pe care le-a scris de-a lungul vieții.
El a publicat aproape o sută de volume, lucrările literare de referinţă fiind „Hanu Ancuţei” – 1928, „Împărăţia apelor” – 1928, „Fraţii Jderi” – 1935 – 1942, „Baltagul” – 1930, „Zodia Cancerului” – 1929, „Creanga de aur” – 1933, „Ostrovul lupilor” – 1941.
Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani. Școala primară a făcut-o la Pașcani în 1887, iar profesorul său, Dl. Busuioc, a fost cel care l-a îndrumat să scrie colecția de povești „Domnul Trandafir”. A urmat gimnaziul „Alecu Alecsandru Donici” la Fălticeni și „Liceul Național” din Iași. Debutează în revista bucureșteană „Dracu” în 1897, cu schița „Domnișoara M. din Fălticeni”. În 1898 începe să colaboreze la foaia „Viața nouă a lui Ovid Densușianu”, alături de Tudor Arghezi, la care se semnează cu pseudonimul M.S. Cobuz.
În anul 1990, Mihail Sadoveanu pleacă la București cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, însă renunță și se dedică literaturii. A început să frecventeze societatea boemă a Capitalei și a hotărât să abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă.
La terminarea armatei se stabilește la Fălticeni, acolo unde își întemeiază o mare familie și începe să lucreze la primele nuvele. Decide să trăiască din cariera de scriitor, iar în anul 1916 apare romanul istoric „Neamul Șoimăreștilor”. Între 1916 și 1917, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, Sadoveanu se stabilește în Moldova împreună cu Tudor Arghezi și Topârceanu.
În anul 1919, editează împreună cu Tudor Arghezi revista „Însemnări literare”, la Iași. Devine membru al Academiei Române în 1921, iar în 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin. Între anii 1925 și 1930, Sadoveanu publică un număr de romane foarte bine primite de critici, printre care și cunoscutul roman „Baltagul”.
Mihail Sadoveanu a fost membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (din 1947), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (din 1948). A condus delegaţia română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949) şi a fost distins cu ordine şi medalii.
El a intrat în literatura română cu o forță incredibilă, publicând în 1904 patru volume de proză, cărți care prefigurează principala temă a scrisului său – trecutul istoric. Mihail Sadoveanu este un autor foarte riguros în ceea ce privește faptul istoric, extrem de atent în ceea ce privește detaliile care dau culoarea de epocă, un înțelept atunci când ne interesează sensul celor povestite. Romanul „Baltagul”, o capodoperă din toate punctele de vedere, este dincolo de istoria detectivistică amplasată în spațiul pastoral, dincolo de reflexele motivului Mioriței în drama epică, este o interpretare magistrală a unui străvechi mit al Egiptului faraonic, acela al zeiței Isis.
După cum constată istoricii literari, opera lui Mihail Sadoveanu constituie un tezaur inalienabil al culturii și specificității românești. De la înțelegerea sufletului, a suferințelor, umilinței, orgoliului, mândriei omului de rând, la fina analiză a resorturilor care au determinat condițiile supraviețuirii istorice ale poporului român, Sadoveanu așează la temelia existenței naționale un fundament de neignorat.
În anul 1957, când în România a ieşit de sub tipar prima ediţie în română a „Cobzarului” lui Taras Şevcenko, Mihail Sadoveanu a semnat prefaţa la acest volum. Iar în Ucraina au fost traduse în ucraineană unele creaţii ale marelui prozator român: „În drum spre Hârlău” (1953), „Nicoară Potcoavă” (1957), „Neamul Şoimăreştilor” (1970), „Mitrea Cocor” (1973). În 1980 a fost editat un volum aparte din mai multe creaţii sadoveniene. Un studiu captivant despre Mihail Sadoveanu a scris regretatul profesor de la Universitatea Naţională „Taras Şevcenko” din Kiev, un bun prieten al României, Stanislav Semcinski. La traducerea în ucraineană a prozei lui Mihail Sadoveanu şi-a adus contribuţia şi traducătorul bucovinean Ivan Kuşnirik din s. Maleatinţi, fostul raion Chiţmani.
Cultivarea proletcultismului inventat de ideologii sovietici şi promovarea curentului literar materialist-dialectic, dezavuat de poeţii şi prozatorii din generaţia şaizecistă, reprezintă un alt semn de întrebare invocat de contestatarii săi. În biografiile marilor personalităţi s-au descoperit şi se vor descoperi întotdeauna motive de controversă. Dincolo de argumentele pro şi contra rămân, însă, realizările ce nu pot fi puse în discuţie. Pentru Sadoveanu pledează cele aproape 100 de volume publicate, cele mai multe dintre ele de o valoare incontestabilă şi cititorii săi din toate generaţiile. Oricât de multe slăbiciuni omeneşti ar fi avut sau i se pot reproşa, Sadoveanu este unul dintre cei mai mari prozatori naţionali şi va rămâne pentru totdeauna Ceahlăul literaturii române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com