Primarul comunității, Maria Nicorici, i-a felicitat pe membrii Consiliului de tineret pentru deschiderea mult așteptată a centrului și le-a mulțumit Organizației Crucea Roșie, în special șefei acesteia, Marina Gligor, pentru cooperarea fructuoasă și pentru un proiect bun orientat la dezvoltarea mișcării de tineret în Comunitatea Teritorială Noua Suliță.
Marina Gligor, la rândul ei, a mulțumit Consiliului Orășenesc pentru sprijinul acordat în implementarea proiectului.
De asemenea, printre invitați s-a aflat Svetlana Scriculeac, șefa ONG-ului „Agenția pentru Dezvoltare Economică și Cooperare Transfrontalieră”, care a felicitat Consiliul de tineret și a oferit cadouri, asigurând că tinerii vor fi susținuți în activitatea lor de realizare a proiectului.
Irina Placinta, director interimar al Colegiului de Medicină din Noua Suliță s-a alăturat la aceste felicitări. Președintele Consiliului de tineret, Igor Caruntu, a mulțumit tuturor pentru participarea la proiect și pentru sprijinul acordat, datorită căruia visul a devenit realitate. De asemenea, el a mulțumit tuturor celor care au contribuit la proiect financiar sau prin voluntariat pentru a ajuta la dotarea centrului și a promis că vor fi realizate și alte proiecte interesante, comunică pe Facebook Consiliul Regional Cernăuți.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com