La 1 noiembrie 1599 a avut loc intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul (1599-1600). Intrarea sa triumfală în capitala Principatului Transilvaniei avea să anunțe un eveniment istoric major, unirea celor trei țări române sub conducerea unui singur conducător.
Rezultatul acestei acțiuni temerare a voievodului muntean ni-l descrie istoricul P.P. Panaitescu în lucrarea dedicată acestuia: „La 1 noiemvrie Mihai își făcu intrarea în Alba-Iulia. Era călare pe un cal roib, îmbrăcat cu o manta albă pe care se vedeau cusuți cu fir de aur chipuri de șoimi. Avea o tunică din aceeași materie și ciorapi de mătase albă, sabia îi atârna pe latură, era bătută cu pietre scumpe, în cap avea o cușmă împodobită cu pene de cocoș. Alături de el mergeau 8 cai cu podoabe aurite și 8 slujitori pe jos frumos înveșmântați, urmau apoi trâmbițașii, ce cântau după obiceiul turcesc și după aceea orchestra lăutarilor țigani cu capul gol, cântând din scripcă. Steagurile dușmane luate în luptă erau duse pe laturi, plecate la pământ și apoi urmau boierii și ostașii”.
Transilvania intra sub stăpânirea domnului muntean. Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (de asemenea înclinat către politica polonă). În iulie 1599 Mihai Viteazul a trimis o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români şi mercenari de diferite etnii: unguri şi secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc. După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreţei de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei.
Intervenția militară asupra unui stat și principe creștin (Andrei Báthory) trebuia justificată de către Mihai Viteazul. Această argumentare trebuia făcută, deoarece atât Țara Românească, cât și Principatul Transilvaniei făceau parte din Liga Sfântă, o alianță militară formată din mai multe state europene, îndreptată împotriva Imperiului Otoman.
Astfel, la data de 4 noiembrie 1699, Mihai îi trimite împăratului Sfântului Imperiu Roman de Neam German, Rudolf al II-lea, o scrisoare, prin care domnitorul muntean justifica intervenția militară în Transilvania din cauza nestatorniciei lui Andrei Báthory, care ar fi vrut să părăsească Liga Sfântă.
După mai multe solii trimise de ambele părți, Rudolf al II-lea îi recunoaște dreptul lui Mihai de a guverna Transilvania în numele său, sub titlul de „consilier și locţiitor al împăratului pentru Transilvania și căpitan general al oștirilor din Partium”.
Este important să menționăm faptul că Mihai era vasalul împăratului habsburg încă din anul 1598. Prin semnarea Tratatului de la Timișoara, cel din urmă își lua angajamentul de sprijini militar Țara Românească și de a-i recunoaște domnia ereditară a lui Mihai.
În ciuda faptului că lui Mihai nu i-a fost recunoscut titlul de principe de către Rudolf al II-lea sau de Dieta Transilvaniei, acesta este menționat ca „domn al Ţării Ardealului” în câteva documente.
„Ardealul întreg îi zăcea la picioare” – consemna Nicolae Iorga – „în pulberea sângeroasă a înfrângerii de la Şelimbăr. Atunci minunea după care trei sute de ani încheiaţi nu ni poate ieși din minte, cum nu ni va ieși cât vom dăinui pe lume, se împlini”. Odată cu triumfala intrare a lui Mihai pe poarta Sfântului Gheorghe, intra și Alba Iulia pe poarta cea mare, de sărbătoare, a istoriei românilor. „De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie.”
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com