La 7 noiembrie 1967, la Dranița a fost dată în exploatare clădirea nouă a școlii. Este o clădire obișnuită, cu un singur nivel, căci a fost construită pe mijloacele financiare modeste ale gospodăriei agricole locale. După 57 de ani, acest locaș al științei de carte din sat arată destul de atrăgător, având în față un răzor de flori și un monument simbolic al cărții.
Anume la 7 noiembrie curent Gimnaziul din Dranița a fost vizitat de un grup de diplomați din România și Moldova, acreditați în Ucraina. Cu tradiționala pâine și sare, puse pe un ștergar cu ornamente naționale, au fost întâmpinați Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, ministrul plenipotențiar, Nicolae Dan Constantin, de la Consulatul General al României la Cernăuți și diplomatul Ofelia Juroiu.
Oaspeții au fost invitați în „casa mare” a școlii, adică în muzeul etnografic și de istorie al satului. Elevii, în rol de ghizi, au povestit despre îndeletnicirile și meșteșugurile locuitorilor satului din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Dranița sau Șindreni a fost atestată documentar pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Ea a fost moșia a doi boieri Hâjdău (renumita familie de cărturari) și Șandrea.
Apoi, în Cabinetul de limba și literatura română, dotat cu dispozitive tehnice performante, grație realizării unui proiect susținut și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, directorul Valeriu Rurac s-a referit la ziua de ieri, cea de azi și cea de mâine ale acestei instituții de învățământ cu predarea obiectelor în limba română. Din anul 1980 Școala din Dranița a obținut statutul de școală medie și așa a funcționat timp de patru decenii. În prezent, în Comunitatea Teritorială Mămăliga, din care face parte satul Dranița, este o școală de bază – Liceul din Mămăliga, iar școala din Dranița a devenit gimnaziu. Din cauza războiului și migrației a scăzut numărul elevilor. În momentul de față aici învață 169 de elevi. În pofida greutăților, elevii din Dranița au rezultate bune la olimpiadele școlare, inclusiv la limba și literatura română. Bunăoară, Evelina Gudan este învingătoare a etapei a patra – naționale – a olimpiadei la română.
Oaspeții s-au întâlnit cu elevii, le-au dăruit mai multe numere ale revistei pentru copii „Prichindelul”, editat la Cernăuți, iar absolventa acestei școli, Lilia Govornean, metodistă la Institutul regional postuniversitar, președinta Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română, a înmânat un set de cărți despre personalitățile bucovinene.
Diplomații i-au încurajat pe profesori, menționând că guvernele țărilor lor se interesează de problemele educaționale ale Comunității românești din Ucraina. În acest context directorul Gimnaziului a accentuat: „De pe treptele școlii din Dranița se vede România”. Este o apropiere nu numai geografică, ci și spirituală. Iar cartea de pe monumentul simbolic pare a fi un manual. Ar fi bine să fie un manual de română. Or, de la limba maternă începe calea lungă în știința de carte.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com