La 11 noiembrie 1883 s-a născut la Talmaza, județul Tighina, în Basarabia ocupata de Imperiul Rus, istoricul român Ştefan Ciobanu, membru al Academiei Române.
A învăţat la şcoala parohială, apoi la seminarul de învăţători din Bairamcea. În 1907 a susţinut examenele pentru absolvirea Gimnaziului Nr.1 de băieţi din Chişinău şi s-a înscris la facultatea de istorie şi filologie a Universităţii din Kiev, pe care o absolveşte în 1911 cu menţiune. A mai rămas însă la Universitate pentru o specializare mai aprofundată (1911-1912), lunându-şi licenţa la litere. Absolveşte concomitent şi Cursurile pedagogice superioare de la Kiev. Este unul din fondatorii Societăţii naţionale de cultură „Deşteptarea” de la Kiev (1908). Publică diverse materiale în ziarele româneşti ce luptau pentru cauza naţională „Basarabia” (1906-1907), „Viaţa Basarabiei” revista „Cuvânt Moldovenesc”. Adept înflăcărat al introducerii limbii române în şcolile din Basarabia. După absolvirea Universităţii predă limba şi literatura rusă în gimnaziile din Jitomir şi Bolgrad. În 1911 publică într-o revistă de etnografie din Moscova un articol de istorie a literaturii religioase, în 1915 tipăreşte un studiu fundamental despre viaţa şi creaţia părintelui poeziei româneşti mitropolitul Sucevei Dosoftei. Studiul a fost apreciat de lumea ştiinţifică, iar în 1918 este tradus şi editat în româneşte.
Prieten cu poetul Alexe Mateevici, autorul tulburătoarei poezii „Limba noastră”, Ștefan Ciobanu a activat ca profesor, a fost unul dintre fruntașii luptei pentru Unirea Basarabiei cu România. A fost ales în Sfatul Țării din Republica Democratica Moldovenească, apoi în comitetul director al acestui parlament al Basarabiei, unde, datorită pregătirii sale, a fost numit șef al resortului învățământ.
După unire deţine funcţia de director şi secretar al învăţământului public din Basarabia (2.04.1918 – 1.02.1921). Totodată, de la 1.09.1918 până în 1928, este director al Gimnaziului real „Alecu Russo” din Chişinău, contribuie la naţionalizarea învăţământului mediu, editează cărţi pentru şcoală. La 10 octombrie 1918 este ales membru titular al Academiei Române, ocupând ulterior, în anii 1942-1948, postul de vicepreşedinte al înaltului for ştiinţific. În perioada 1919-1927 este membru, iar din 1927 – preşedinte al Comisiei pentru monumente istorice, secţia Basarabiei. Începând cu anul 1919 editează revista „Şcoala Basarabiei”, redactează seria de cărţi „Anuarul Comisiei monumentelor istorice din Basarabia”.
În 1926 devine profesor titular al catedrei Istoria literaturii vechi române şi literaturii religioase noi la facultatea de teologie a Universităţii din laşi, cu sediul la Chişinău. Din 1938 este profesor de istorie a literaturii române la facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din Bucureşti.
A cercetat demografia Basarabiei şi a fost vicepreşedinte al Academiei Romane între 1944-1948. Ca ministru al Cultelor și Artelor în guvernul lui Gheorghe Tătărescu (11 mai-3 iulie 1940), Ștefan Ciobanu a fost chemat să participe la cele două consilii de Coroană din 27 iunie 1940, convocate de urgență în urma notelor ultimative adresate României de URSS. prin care se cerea cedarea necondiționată a Basarabiei și Bucovinei de nord. Întrebat ce atitudine să adopte România în situația dată, Ștefan Ciobanu s-a pronunțat pentru neacceptarea ultimatumului și mobilizarea oștirii în vederea rezistenței armate în apărarea fruntariilor țării. Va părăsi guvernul la 3 iulie 1940, revenind la Catedra de istoria literaturii române vechi de la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București.
Ştefan Ciobanu este autorul a 30 de lucrări știinţifice. A studiat istoria culturii române în sec. XVIII-XIX, viaţa şi activitatea mitropolitului Dosoftei, a lui Dimitrie Cantemir, monumentele istorice ale Basarabiei; a editat documente istorice şi de arhivă, a cercetat istoria oraşului Chişinău, a Cetăţii Tighina, a editat manuale de limbă şi literatură română, a scris un manual de istorie a literaturii române vechi.
A decedat la 28 februarie 1950.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com