La 15 noiembrie 1921, în satul Carapciu pe Siret, fostul judeţ Storojineţ, s-a născut Vasile Leviţchi, poet şi traducător, una dintre cele mai semnificative personalităţi româneşti din nordul Bucovinei.
Și-a petrecut copilăria în satul natal, unde a urmat școala generală de șapte ani. A făcut serviciul militar în București, într-un regiment de pompieri (1943-1944). Întors acasă, se angajează pentru un timp ca muncitor la căile ferate, ulterior se înscrie la Școala Pedagogică (colegiul) din Cernăuți, după absolvire (1948) fiind profesor de română şi director în mai multe şcoli din nordul Bucovinei. Își continuă studiile la Institutul Învățătoresc (1954) și la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” (promoția 1959) din Bălți. În 1965 este angajat în postul de redactor-şef adjunct pentru versiunea în limba română a ziarului „Bucovina sovietică”. I se încredinţează formarea redacţiei primului, în regiunea Cernăuţi, ziar de limba română în perioada sovietică „Zorile Bucovinei”. A condus această redacţie în perioada 1967-1968, pledând ca tema culturii româneşti să reprezinte o prioritate a echipei redacţionale. Pentru aceasta a şi fost destituit din post de regionala de partid, activând câţiva ani ca lector la Universitatea din Cernăuţi.
A condus, până în 1969, primul cenaclu literar românesc, pe care l-a înființat la Cernăuți la începutul dezghețului hrușciovian (1955- 1956). În 1964 își începe cariera universitară ca lector la Catedra de literatură universală a Facultății de Filologie de la Universitatea din Cernăuți. În calitate de redactor-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”, pe care este autorizat să-l înființeze în 1966, a condus și cenaclul de pe lângă această publicație. La ședințele cenaclului participau numeroși scriitori, unii afirmați, alții în curs de afirmare: Ion Gheorghiță, Ilie Motrescu, Mircea Lutic, Grigore Bostan, Grigore Crigan; mai tinerii Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâțeanu, Simion Gociu, Ștefan Hostiuc. Într-un singur an (1968) au apărut patruzeci de numere cu „Pagina literară”, supliment la „Zorile Bucovinei”, în care au publicat cei mai mulți viitori scriitori bucovineni.
Imaginea Poetului, dublată de cea a Profesorului, iubit și idolatrizat în mediul studențesc, este evocată de discipolii săi, între aceştia – Arcadie Suceveanu – îl consideră drept „patriarhul” literaturii române din Bucovina. În 1975 este obligat să plece de la universitate, unde reușise să promoveze o pleiadă de tineri scriitori, cu gândirea descătușată. Rămas fără serviciu, se va dedica traducerilor din literatura rusă și cea universală, pentru unele edituri din Chișinău, unde, stabilit definitiv în 1990, va desfășura o activitate prodigioasă. Colaborează la „Basarabia”, „Flux”, la ziarul „Plai românesc” din Cernăuţi, la publicaţii din Suceava, Iaşi şi Bucureşti.
Trecând la activitatea de scriitor profesionist, a tradus în română 15 titluri de carte. Vasile Leviţchi a tradus din scriitorii letoni Oiar Vacietis, Anna Sakse, Arvids Grigulis, din bielarusul Ghenadii Grigorovici, din scriitorii ruși Lev Tolstoi, Leonid Leonov, Andrei Platonov, Alexei Tolstoi, Ivan Predun, din ucrainenii Lesia Ucrainka, Iuri Fedicovici, Vladimir Sosiura, Nicolai Tereșenko, Dmitro Pavliciko și Volodimir Luciuk.
A debutat editorial cu versuri proprii în 1959. Este autorul a 16 volume de poezie, proză şi publicistică. Plasat în contextul literar al Bucovinei în timpul luptei purtate pentru libertatea cuvântului românesc, Vasile Leviţchi împărtășește idealurile mișcării de la „Iconar”, avându-l în frunte pe Mircea Streinul. În poezie Vasile Leviţchi e un împătimit de al său „plai natal cu brazi și fagi, leagăn cântecelor dragi”, de graiul „miere și vin, vin și pelin, graiul meu carpatin. / Graiul meu – strămoșii mi l-au lăsat cu întreit legământ, / Mai demult, pe mult încercatul Moldovei pământ”. Abordează diverse registre, începând cu fabula și poezia satirică, în care împletește filonul folcloric cu cel cult.
În 1992 i s-a conferit titlul de „Maestru emerit al artei”. A decedat la 21 octombrie 1997 la Chişinău. Discipolul său, poetul Arcadie Suceveanu, l-a caracterizat astfel pe Vasile Leviţchi: „Intelectual desăvârşit, format la şcoala literaturii române, ţinuta demnă şi delicată de om „subţire”, care a avut cultul cuvântului bine scris şi frumos rostit şi, nu în ultimul rând, efigia de poet romantic şi visător, care, în secolul antiliric şi poetofag XX, a scris poezii lirice impregnate de ardoarea ideilor, parabole onirice cu profund mesaj existenţial”.
(V.K.)
„Libertatea cuvântului” – www.lyberti.com