La 25 noiembrie 1600 a avut loc bătălia de lângă Curtea de Argeş dintre oastea lui Mihai Viteazul şi cea polonă. Realizând unirea ţărilor româneşti pe o perioadă scurtă de timp, Mihai Viteazul nu reușește să înfrângă revolta nobililor maghiarilor transilvăneni, sprijiniți de generalul Basta, care l-a învins în Bătălia de la Mirăslău (18/28 septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor polone. Polonii au pătruns în Moldova cu cancelarul și marele hatman Zamoyski.
După ce învinseseră trupele ușoare ale lui Mihai Viteazul rămase în Moldova, polonezii se aflau la începutul lui octombrie la Focșani, gata să treacă graniţa în Muntenia. La 10 octombrie este ocupat Buzăul, apoi trupele poloneze avansează spre Ploiești. Domnul Munteniei l-a trimis pe Baba Novac să oprească avansul inamicului, dar fără succes. Atacul de lNăieni din 12 octombrie 1600 asupra polonezilor nu are niciun efect. Alte lupte au loc la Ceptura, în 14 și bătălia decisivă, în 20, la Bucov între armata poloneză de 24.000 oameni și trupele lui Mihai, însumând 15.000 de soldaţi. După o luptă crâncenă de câteva ore, Mihai se retrage cu pierderi grele spre Craiova, unde spera să poată organiza o rezistenţă eficientă, mai ales că și otomanii debarcaseră la Giurgiu și se răspândeau prin ţară. După Bătălia de la Bucov, Zamoyski îl reinstalează pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă.Mihai Viteazul încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion Movilă.
O trupă otomană de câteva mii de oameni a fost înfrântă la sud de Craiova, iar în noiembrie, Mihai ajunge la Curtea de Argeș, unde armata sa este înfrântă din nou de către polonezi, la 25 noiembrie, de această dată fiind abandonat de toţi boierii care îi mai rămăseseră fideli. Peste câteva zile, domnul muntean era în Transilvania, cu o mică gardă de mercenari, pe drumul spre Praga. La 12 ianuarie 1601 Mihai Viteazul ajunge la Viena.
Creația politică a lui Mihai Viteazul – unirea pământurilor româneşti – s-a prăbușit ca efect al intereselor proprii ale Habsburgilor, Poloniei și Imperiului Otoman.
Istoricul Georgescu remarcă: „O analiză obiectivă arată că epopeea lui Mihai nu putea izbândi, scopurile urmărite erau prea grandioase pentru potențialul uman al Țării Românești; nici unificarea celor trei țări nu putea avea încă baza națională care i-ar fi asigurat trăinicie, iar interesele românilor se aflau în prea evidenta contradicție cu cele ale maghiarilor, polonilor, imperialilor“.
Într-adevăr, conștiința de neam nu devenise încă conștiință națională, abia prin generația pașoptistă și, în primul rând, prin Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul își va fi îndeplinit menirea, aceea de cel mai reprezentativ și ilustru precursor al idealului de unitate națională.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com