La 30 noiembrie 1811, la Miziurinţi (în prezent localitate în regiunea Ternopil a Ucrainei) s-a născut scriitorul Alexandru Hâjdău (Hâjdeu), militant pentru cauza românilor basarabeni, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu Haşdeu.
Descendent din ilustra familie Petriceicu-Hâjdău din Moldova, Alexandru Hâjdeu s-a născut la 30 noiembrie 1811 în satul Miziurinți, regiunea Ternopil. Ulterior familia s-a statornicit la moşia strămoşească de la Cristineşti, judeţul Hotin. A studiat la Seminarul Teologic din Chişinău, apoi la Facultatea de drept a Universității din Harkiv (1829-1832). După propriile mărturisiri a audiat cursuri şi la universităţile din Munchen şi Haidelberg.
În 1830, în revista „Vestnik Evropî” din Moscova sunt publicate primele scrieri filosofice ale lui Alexandru Hâjdeu – „Despre calitatea Poeziei Divine” și „Despre scopul filosofiei”. În 1836 se căsătorește cu Elisaveta Dauksz și tot atunci este ales efor al școlilor din judeţul Hotin. În 1838, la moşia lor din Cristineşti li se naște fiul Bogdan Petriceicu Haşdeu. La 24 iunie 1840 eforul Alexandru Hâjdău rostește un renumit discurs în fața absolvenților și personalului pedagogic de la școala județeană din Hotin – „Suvenire de cele trecute, idee de cele de față și arătare de cele viitoare ale Moldaviei”, tradus imediat în română de Constantin Stamati. Acest discurs a fost publicat mai târziu în „Lepturariul” lui Aron Pumnul şi, evident, l-a citit Mihai Eminescu.
Adresându- se către absolvenţii şcolii judeţene, „fiii nobili ai Ţării Moldovei”, Alexandru Hâjdeu menţiona că „fără istorie nu există patrie, iar fără dragoste de istorie nu poate să fie dragoste de patrie”. Evocând un şir de fapte de ordin cultural, o seamă de „oameni mari ai pământului Moldovei”, el inspiră ascultătorilor gândul că “în râvna de a ne lumina, noi nu ne-am lăsat mai jos de alţii, nici în vremile cele mai tulburate a ţării noastre”. Comparând trecutul şi prezentul, AIexandru Hâjdeu conchide cu o adâncă durere: „Cu întristat sentiment istoricul Moldovei poate lăsa letopiseţele vremurilor vechi, ca să se întoarcă către veacurile mai târzii, căci îl sfâşie mâhnirea pentru trecuta slavă a patriei noastre, pentru că adevărul mărturisirii în privinţa noastră de astăzi, florile de pe mormântul strămoşilor sunt mai proaspete şi mai frumos se dezvelesc şi mângâie viaţa omenească decât florile din lăcaşul celor ce trăiesc astăzi”.
În 1842 Alexandru Hâjdeu este „obligat” să părăsească postul de efor al școlilor din ținutul Hotin și se angajează învățător de limba franceză și matematică la Gimnaziul de băieți din Viniţa. Tot atunci scrie studiul „Problema timpului nostru”, care va fi tradus și publicat la Bucureşti abia în 1938. În 1860 în „Foița de istorie și literatură” apare lucrarea sa „Notiță asupra operei lui Cantemir Voievod”. În 1866 este ales membru fondator al Societății Filologice Române.
Alexandru Hâjdeu a adus o contribuție importantă la unificarea principatelor române, în special prin discursurile din 1837 și 1840. Discursul din 1837, publicat în 1838 la Braşov și în 1839 la Bucureşti, a fost piatră de temelie a unificării principatelor la 24 ianuarie 1859. Prin scrisoarea „Epistolă către români”, publicată la 2 ianuarie 1859, Alexandru Hâjdău definește elementul cheie al „mesianismului românesc”, denumit și „școala basarabeană”, prin care dovedește participarea inteligentă (și de multe ori hotărâtoare, ca în 1918) a basarabenilor la actul de întregire a neamului românesc.
Cărturarul basarabean, Alexandru Hâjdeu, şi-a adus aportul şi la editarea scrierilor filosofice ale lui Grigorii Skovoroda în Ucraina. El a cunoscut opera acestui scriitor şi filosof ucrainean, fiind student la Universitatea din Harkiv.
Alexandru Hajdeu era un bun cunoscător al cronicilor moldoveneşti, care i-au slujit drept izvor de inspiraţie pentru multe din scrierile sale. Nefiind editate, cronicele moldoveneşti în primele decenii ale secolului al XlX-lea continuau să circule în manuscrise. E semnificativă în această privinţă dorinţa lui Hâjdeu, exprimată în 1837, de a traduce în limba rusă Letopiseţul lui Ion Neculce, a cărui copie de manuscris se afla la consilierul de stat Ion M.Sturdza în târguşorul Noua Suliță, judeţul Hotin. Însă şi această intenţie a rămas nerealizată.
Alexandru Hâjdeu s-a stins din viaţă la Cristineşti, la 9 noiembrie 1872. La şcoala locală este o sală-muzeu, consacrată ilustrei familii Hâjdeu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com