CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 10 DECEMBRIE

10 12 IS 2

La 10 decembrie 2019 a decedat Mia Barbu,  cunoscută solistă de muzică populară și romanțe și profesoară de canto popular din România.

Mia Barbu s-a născut la data de 21 aprilie 1925,   în localitatea Buda, județul Ilfov.  Studiile muzicale le face la Conservatorul din București. La 18 decembrie 1947 debutează la Radio București cu orchestra de muzică populară dirijată de Nicu Stănescu. Între 1951-1953 devine solistă-vocală la Ansamblul de cântece și dansuri, iar în perioada 1953-1954 cânta la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase” din București. Între 1954-1956  ajunge solistă-vocală la Orchestra de muzică populară a Ansamblului „Ciocârlia” din București, activând sub bagheta dirijorului Victor Predescu.

Între 1955-1986 activează ca profesoară de canto popular la Școala de Muzică nr. 1 din București, actualul Liceu de muzică „Dinu Lipatti”. În 1972 Mia Barbu publică volumul „150 de Romanțe”, iar în 1974  – „Îndrumări metodice pentru predarea cântecului popular”.

A susținut numeroase concerte de muzică populară și romanțe, transmisii de radio și televiziune și a compus piese de muzică populară și romanțe pe versuri proprii sau ale altor textieri. A fost membră în juriul de creație a Festivalului de romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a XVI-a (1983).

10 12 IS 3

A fost absolventă a Conservatorului din București, unde a studiat canto de operă cu cunoscuta soprană Victoria Costescu-Duca. Dar, în ciuda calităților vocale incontestabile, Mia Barbu a rămas atrasă numai de muzica populară și de romanțe pe care le interpreta dumnezeiește și care au consacrat-o.

Generația ei – nonagenarii de astăzi, câți mai trăiesc – încă își amintesc de albumul cu 150  romanțe, pentru care i s-a spus „Regina Romanțelor”.

10 12 IS 1

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий