La 12 decembrie 1806, Țarul Alexandru I al Rusiei adresează un manifest plin de promisiuni divanurilor principatelor românești.
Ţarul asigura divanurile Moldovei şi Valahiei că le va păzi „de toate relele care ameninţă pământul lor” şi că le va apăra „sloboda lucrare a credinţei, desfăşurarea tuturor privilegiilor şi obiceiurilor lor”. Manifestul împăratului rus venea în momentul în care Principatul Moldovei era deja ocupat, iar luptele se duceau pe teritoriul Valahiei, operațiuni militare din cadrul războiului ruso-turc de la 1806-1812. Acest război a fost purtat în întregime pe teritoriul principatelor românești. „Oricare ar fi evenimentele, noi vă promitem că în toate circumstanţele vă veţi bucura de importanta noastră protecţie şi că folosind toate tipurile de resurse de care dispuneţi pentru a coopera în vederea rezultatului salvator pe care ni-l propunem, acela de a respinge de la frontierele voastre orice duşman care ar avea să tulbure fericirea Domniilor Voastre. Domniile Voastre trebuie să vă arătaţi în toate demni de soarta pe care v-o pregătim”, se specifică în manifestul ţarului Alexandru I al Rusiei. Însă, destinul istoric al Principatelor Române în perioada hotărâtoare din cadrul Războiului ruso-turc din 1806-1812 a fost totalmente pus la discreția Marilor puteri, care disputau spinoasa Problemă Orientală, unul dintre rezultatele căreia a fost la acel moment cotropirea a unei părţi considerabile din teritoriul Ţării Moldovei. Moldova, tăiată de Basarabia prin graniţa rusă, se micșorase așa de mult, încât la Iași se zămislise ideea despre alipirea la ea a încă patru judeţe din Muntenia pentru stabilirea echilibrului între ambele provincii.
Premisele unui nou conflict militar ruso-turc erau evidente. La 29 noiembrie 1806 armatele ruseşti pătrund în Moldova, intră în Iaşi. La 24 decembrie Poarta declară război Rusiei. În 1807 Poarta Otomană şi Rusia semnează Armistiţiul de la Slobozia (Valahia), dar în 1809 ostilităţile reîncep. Un an înainte, la 30 septembrie 1808, Rusia şi Franţa au discutat la Erfurt o convenţie secretă, prin care Napoleon I şi-a dat acordul ca Moldova să fie inclusă în Imperiul Rusesc. Rusia, la rândul ei, recunoştea suzeranitatea Franţei asupra Spaniei. În primăvara anului 1811 comandant al oştilor ruseşti la Dunăre a fost numit M.I. Cutuzov. În urma unei operaţii curajoase, armatele ruseşti obţin o izbândă definitivă (14 octombrie – 18 noiembrie 1811) la Ruşciuc.
Negocierile de pace au debutat la 19 octombrie 1811, desfăşurându-se întâi la Giurgiu, apoi la Bucureşti. Rusia solicita cedarea ambelor principate, Moldova și Valahia, pe care le administra la acel moment. Cum niciuna dintre cele două puteri nu renunţa la punctul său de vedere, începerea tratativelor de pace se făcea într-o atmosferă destul de pesimistă.
Din noiembrie 1811, ambasadorul Franţei la Constantinopol, La Tour-Maubourg, îndemna pe turci să reziste până la viitoarea campanie franceză împotriva Rusiei. Dar turcii, ajutaţi şi de dărnicia în aur a negociatorilor ruşi, începeau să cedeze. În noiembrie 1811 ei acceptau deja ca teritoriul dintre Prut şi Nistru să fie încorporat Rusiei, cu excepţia zonei sudice care cuprindea Cetatea Albă, Ismail şi Chilia. Dar în martie 1812 era cedată şi Cetatea Albă, iar luna următoare şi celelalte două cetăţi.
La 30 aprilie 1811, ambasadorul austriac la Petersburg sugera ţarului „mulţumirea cu frontiera Prutului, în locul celei a Dunării, pentru a obţinea pacea. Ţarul însă mai dorea expansiunea cel puţin până la Siret. În corespondenţa sa cu prinţul Adam Czartoryski, el „oferea” Austriei Valahia şi fâşia din Moldova dintre Carpaţi şi Siret, Rusia urmând să primească Galiţia de la Austria şi să ocupe Moldova dintre Siret şi Nistru.
Turcii însă erau neînduplecaţi. Abia la 22 martie 1812, ţarul Alexandru I accepta „Prutul ca graniţă până la vărsarea lui în Dunăre. În cele din urmă au cedat şi turcii, astfel că pacea ruso-turcă se încheie şi ea cu mult fast la 16/28 mai 1812, la Bucureşti. Articolele IV şi V consfinţeau sfîşierea în două a Principatului Moldovei. Prutul, de unde acest râu pătrunde în Moldova, până la vărsarea lui în Dunăre, apoi din acest loc malul stâng al acestui fluviu până la Chilia şi la vărsarea sa în Marea Neagră, vor forma hotarul celor două imperii: Rusia şi Turcia.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com