La 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809) s-a născut Andrei Șaguna, mitropolit ortodox al Transilvaniei, promotor al drepturilor românilor ortodocşi din Marele Principat al Transilvaniei, fondator al Gimnaziului Românesc din Braşov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Corifeu şi apostol al neamului său, Andrei Şaguna, prin tot ce a cutezat întru propovăduirea românismului, apărarea credinţei strămoşeşti ortodoxe şi ridicarea culturală a românilor a fost, în egală măsură, expresia timpului său şi pentru că, prin întrega sa operă religioasă, politică şi cărturărească a anticipat unirea şi propăşirea prin cultură şi credinţă a poporului român, a rămas contemporanul nostru.
Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a desțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă. Așa a procedat și în Țara Moților unde neștiința de carte, în rândul românilor ortodocși, era foarte mare, și se datora sărăciei și mai ales lipsei de organizare. Situația școlilor românești ortodoxe era jalnică. Lipseau localurile de școli, învățătorii, manualele școlare, și mai ales o instituție care să dea învățătorilor cunoștințele necesare. Comunicările (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate. Un colegiu din Oradea poartă numele lui Andrei Șaguna.
Prin Andrei Șaguna, Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei a fost prima din spațiul ortodox în care laicii aveau un rol majoritar în conducerea sinodală a Bisericii, și prima care-și manifesta autonomia față de Stat.
În 1816, Anastasie Şaguna începe şcoala de la Miskolc. În 1826 termina gimnaziul catolic la călugării piaristi din Pesta. La 29 decembrie 1826 trece la Ortodoxie printr-o declaraţie scrisă în limba latină, din convingere şi pentru că aceasta a fost religia strămoşilor săi. A fost un act de curaj şi de demnitate, deşi aproape se autoexcludea din societatea (catolică şi protestantă) în care trăia.
Între 1826-1829 urmează filosofia şi dreptul la Buda şi le termină. În 1829, pleacă la Vârseţ şi se înscrie la teologie. La 1 noiembrie 1833, intră în monahism şi îşi schimbă numele în Andrei. Între 1834-1838, trece prin toate treptele ierarhice până la preot şi cele onorifice până la protosinghel.
La 18/30 aprilie 1848, este hirotonit la Carlovit ca episcop al Transilvaniei. Cu prilejul hirotoniei a rostit cuvintele rămase memorabile: „Pe românii transilvaneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez“. E o declaraţie-program. Ea dovedeşte că ştia unde merge şi ce avea de făcut.
La 3-15 mai 1848, la numai câteva zile după hirotonie şi întoarcerea de Carlovit, merge la Blaj şi prezidează, împreună cu episcopul greco-catolic Lemeny, Adunarea de pe Câmpia Libertăţii. I se încredinţează Petiţiunea naţională ca s-o înmâneze împăratului de la Viena, Francisc Iosif. În 16/28 decembrie 1948, organizează o nouă Adunare la Sibiu. Se întocmeşte o noua Petiţiune şi tot el este însărcinat s-o ducă împăratului, ceea ce şi face. Era o vreme de redeşteptare naţională şi Şaguna devine dintr-o dată conducătorul ei. Peste câteva luni conduce o noua delegaţie la Viena. Prezintă Memoriul naţiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din părţile vecine ale Ungariei şi din Bucovina, un document politic de mare importanţă, mai ales pentru că în el se afirma ideea unităţii românilor din Imperiul habsburgic. Şaguna se implica tot mai mult în destinul Transilvaniei şi în afirmarea drepturilor românilor. De aceea, Eminescu va observa că „Şaguna a fost om politic din creştet până-n tălpi“.
Ultimii trei ani din viață au fost marcați de boală și de retragerea în viața monahală. Când se pregătea aniversarea a 25 de ani de la hirotonirea ca episcop, a refuzat să participe (așa cum va respinge bustul cadou făcut de preoții brașoveni, împotrivindu-se astfel cultului personalității), retrăgându-se la Răşinari, unde va și muri pe 28 iunie 1873. Este înmormântat doar în haina călugărească, în cripta sa de la Rășinari, fără predică și fast, oficiant fiind doar duhovnicul său.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com