Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancţiuni economice împotriva Coreii de Nord

parata-nord-corea

Consiliul de Securitate al ONU a decis miercuri înăsprirea sancţiunilor economice împotriva Coreii de Nord, ca urmare a ultimului test nuclear efectuat de această ţară, decizia luată acum constând în plafonarea exporturilor nord-coreene de cărbune către China, transmite AFP.

Rezoluţia a fost înaintată de SUA după trei luni de negocieri dificile cu China şi a fost votată în unanimitate de către cei 15 membri ai Consiliului, fiind a şasea serie de sancţiuni adoptată de ONU împotriva Coreii de Nord în ultimii zece ani.

Concret, măsura prevede limitarea începând de la 1 ianuarie a exporturilor nord-coreene de cărbune la cantitatea anuală de 7,5 milioane de tone (circa 400 de milioane de dolari), ceea ce înseamnă o reducere de circa 62% faţă de cantitatea exportată în anul 2015 şi care a fost livrată aproape în totalitate Chinei

Aceste sancţiuni ‘sunt cele mai severe şi cele mai complete impuse vreodată de Consiliul se Securitate’ şi ele transmit ‘un mesaj fără echivoc’, a declarat secretarul general al ONU, sud-coreeanul Ban Ki-moon, care se află la sfârşitul mandatului său la conducerea organizaţiei mondiale şi ar putea reveni pe scena politică internă a ţării sale.

El a amintit că regimul de la Phenian a efectuat anul acesta două teste nucleare, în lunile ianuarie şi septembrie, precum şi cel puţin 25 de lansări de rachete balistice, încălcând astfel rezoluţiile ONU.

Sursa: agerpres.ro

Добавить комментарий