La 13 februarie 1849 delegaţia adunării românilor de la Sibiu, Transilvania, condusă de episcopul ortodox Andrei Șaguna, prezintă împăratului austriac Petiţia generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina. Documentul revendica, în principal, recunoaşterea naţiunii române în cadrul Imperiului austriac. Petiţiunea cerea unirea românilor într-un stat de sine stătător, cu o administraţie naţională care să decidă în problemele politice, folosirea limbii române în administraţie, totul sub umbrela Imperiului Habsburgic. De asemenea, românii transilvăneni mai solicitau şi un reprezentant pe lângă guvernul imperial, pentru a reprezenta interesele românilor la Viena şi organizarea unui congres al tuturor românilor.
Mitropolitul Andrei Șaguna (1809-1873) a militat pentru drepturile românilor din Transilvania, printre acţiunile sale numărându-se înfiinţarea Tipografiei eparhiale din Sibiu (1850), înfiinţarea Gimnaziului Românesc din Brașov în 1851, dar şi al Seminarului Andreian. A fost membru de onoare al Academiei Române.
La 13 februarie 1867 a fost interpretat în premieră la Viena valsul „Dunărea albastră” al compozitorului austriac Johann Strauss junior. Valsul „Dunărea albastră” sau „La frumoasa Dunăre albastră” a fost compus în 1866 de compozitorul Johann Strauss şi este una dintre cele mai populare piese muzicale din repertoriul clasic. Strauss a realizat și o adaptare pur instrumentală pentru Târgul Mondial din Paris din același an, formă în care a obținut succesul maxim. Această versiune instrumentală este cea mai frecvent interpretată astăzi. Conotațiile sentimentale vieneze ale piesei au transformat-o într-un simbol muzical al Austriei. Este inclusă în mod tradițional în bisurile de la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. În noaptea de Anul Nou valsul este difuzat în Austria la radio și televiziune exact la miezul nopții.
În ziua de 13 februarie 1895 s-a stins din viaţă Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu, preot, poet şi prozator (1823-1895). Iraclie Porumbescu a fost unul dintre primii scriitori români din Bucovina. El a colaborat la periodicele „Albina Românească”, editată de Gheorghe Asachi la Iaşi, „Bucovina” (Cernăuți), „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” (Braşov), „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Românul” (București), „Zimbrul” (Iași), „Fântâna Blanduziei” (București) ș.a. Se remarcă în calitate de autor de versuri (balade, poezii patriotice), proză, schițe, prelucrare a unor legende istorice sau amintiri. Pe lângă culegerea de folclor, el scrie balade după model folcloric („Anița”), prelucrează legende din popor („Ieremie Movilă și sihastrul sau Altariul mânăstirii Sucevița”) sau evocă obiceiuri legate de îndeletnicirile sătești („Stâna”). În poeziile sale patriotice, el exaltă originea latină a neamului, elogiază unii luptători români din Revoluția de la 1848 sau își exprimă compasiunea pentru cei loviți de soartă. În zilele noastre, în curtea Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Boian, sat în care a fost un timp duhovnic, i s-a ridicat un bust (sculptor Cristi Botă, originar din această localitate).
La 13 februarie 1935, în localitatea Zaim, Tighina, s-a născut Petru Cărare, poet, prozator, publicist și dramaturg din Republica Moldova, cunoscut în special ca scriitor pentru copii, dar și ca autor de parodii și epigrame. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Școlii Centrale Comsomoliste din Moscova (1956) și Cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul de Literatură „Maksim Gorki” din Moscova (1969). După absolvire, a fost redactor de poezie și proză la Editura Școala Sovietică, apoi foiletonist la noua publicație, „Chipăruș”. A debutat cu versuri lirice și satirice: „O călătorie prin rai”, „Seară de vară”, „O, leliță” etc., în ziarul „Tinerimea Moldovei” (1954) și editorial în 1959 cu traducerea „Poezii” de Heinrich Heine. În același an Uniunea Scriitorilor a propus spre editare primul său volum de poezii, „Soare cu dinți”, respins deoarece conținea texte „antisovietice”, în plus, fiind alungat de la „Chipăruș” și trimis în Budăi, raionul Telenești, unde a editat ziarul „Lupta”. În 1961 a fost angajat secretar literar la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău. A publicat volumele „Trandafir sălbatic”, „Stele verzi”, „Oglinzi”, „Parodii și epigrame”, „Fulgere basarabene”, „Eu nu mă las de limba noastră, de limba noastră cea română”, „Punctul de reper”, „Moldovenii în cer” etc. și cărțile pentru copii „Cale bună, Ionele!”, „Ploaie cu soare”, „Ce culoare are vântul?”, „Broasca cea isteață”, „Zâmbăreți și cucuieți”, „Un motan citea o carte” etc. A decedat la 27 mai 2019, la Cluj-Napoca.
La 13 februarie 1999, la București a încetat din viață Vladimir Trebici. A fost demograf și sociolog; a reprezentat România la Națiunile Unite și a condus mulți ani Secțiunea Demografică a ONU; membru titular al Academiei Române. Recensământul din anul 1977 s-a desfășurat sub îndrumarea lui Vladimir Trebici. Vladimir (Trebiş) Trebici s-a născut în Horecea-Mănăstirii, suburbie a orașului Cernăuți, la 28 februarie 1916. A absolvit Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie (specialitatea istoria filosofiei şi sociologie), Facultatea de Drept, precum şi Seminarul Universitar din Cernăuţi. Fiind un sentimental, demograful şi sociologul Vladimir Trebici s-a simţit toată viaţa legat de Cernăuţiul său care îi deschisese gustul pentru vechi şi nou, pentru clasic şi modern, deopotrivă. În 1971 şi-a susţinut doctoratul în filosofie, specialitatea sociologie, la Universitatea din Bucureşti. Între 1946-1972 a lucrat la Direcţia Centrală de Statistică, unde a ocupat succesiv funcţiile de inspector statistic, şef de secţie, director, director general, consilier ministerial, vicepreşedinte al consiliului ştiinţific metodologic.
A fost redactor principal al revistei „Probleme economice” (1951-1953), iar în perioada 1956-1958 a lucrat la Institutul de Cercetări Economice al Academiei Române. În paralel, a fost asistent la Facultatea de Drept din Bucureşti (disciplina statistică teoretică), conferenţiar la Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare, a predat statistica teoretică la Institutul Politehnic şi la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Între 1974-1984 a predat analiza demografică şi politica demografică la Centrul Demografic ONU din România, iar din 1995 a fost director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. În anul 1990 a sprijinit înfiinţarea Centrului de Studii „Bucovina” şi a elaborat primul proiect al Enciclopediei Bucovinei. A participat la activităţile culturale organizate la Rădăuţi, Suceava, Bucureşti şi Cernăuţi. Vladimir Trebici a sprijinit eforturile comunității românești din regiunea Cernăuți pentru păstrarea limbii, identității și culturii naționale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com