Peste 310 mii de morţi de la declanşarea conflictului în Siria

08-22-2014Syria_Fighting

Peste 310.000 de persoane, inclusiv 90.000 de civili, au fost ucise în Siria de la izbucnirea conflictului în martie 2011, a anunţat marţi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

OSDO, cu sediul în Marea Britanie, a raportat moartea a 312.001 persoane, inclusiv 16.000 de copii, de la începerea războiului, declanşat de reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie paşnice.

Bilanţul include peste 53.000 de rebeli şi aproape 110.000 de combatanţi pro-regim, îndeosebi 60.000 de soldaţi sirieni, dar şi zeci de mii de miliţieni, membri ai mişcării şiite libaneze Hezbollah sau alţi combatanţi străini.

Aproape 55.000 de jihadişti au fost ucişi în lupte, majoritatea afiliaţi grupării jihadiste Stat Islamic (SI) sau frontului Fateh al-Cham, fosta ramură a Al-Qaida.

Circa 3.683 de persoane neidentificate au fost, de asemenea, ucise, potrivit OSDO, care dispune de o reţea de corespondenţi în toată ţara.

Conflictul din Siria s-a transformat într-un război complex, care implică o multitudine de actori — sirieni şi străini. Eforturile diplomatice pentru a pune capăt carnagiului nu au dat rezultate.

Marţi, forţele regimului erau pe cale de a cuceri oraşul Alep în întregime, provocând o înfrângere usturătoare rebelilor, cea mai importantă pentru opoziţie de la izbucnirea conflictului.

Sursa: Agerpres.ro

Добавить комментарий