În opinia unui politolog cernăuțean anul 2017 va fi un an crucial pentru economia Ucrainei

1483354178_burkut

În cadrul emisiunii „Politica” care a fost difuzată la televiziunea bucovineană „TVA”, renumitul politolog cernăuțean Igor Burkut, a remarcat că anul 2017 trebuie să fie un an decisiv pentru dezvoltarea economiei ucrainene.

În special, analistul a menționat că din anul nou, în Ucraina cât și în alte țări, există riscuri considerabile în ceea ce privește situația politico-economică.

„Se vor confrunta cu diferite încercări toată țările din lume, chiar și cele mai bogate — Statele Unite ale Americii. Anul viitor va fi mult mai dificil decât cel precedent” — a spus Igor Burkut.

„Poate că greșesc, dar această opinie este împărtășită de mulți dintre colegii mei și de experții de la Kiev. Anul viitor va fi un an decisiv. În anul 2017 ar trebuie să facem aceia ce nu am făcut în ultimii 25 de ani. Mai mult decât atât trebuie să procedăm totul în grabă. Iar dacă nivelul de trai a oamenilor într-adevăr va crește și economia țării se va ridicat cu 3 la suta sau mai mult decât se planifică, atunci vom obține ceea ce dorim să realizăm  — a spus analistul politic.

Cu toate acestea, Igor Burkut consideră că Ucraina ar trebui să fie foarte atentă pe scena politică mondială.

„Noi nu avem nevoie de dușmani noi, avem nevoie să păstrăm prieteni vechi, atunci vom putea face multe” — a adăugat Igor Burkut.

Добавить комментарий