Semnarea acordului de la Minsk privind reglementarea situaţiei din Estul ţării a reprezentat unul dintre cele mai importante evenimente politice ale noului an. Acordul semnat la Minsk este o modificare modernizată a vechiului acord din septembrie 2014, care nu a fost respectat. Este de menţionat faptul că acest acord nu garantează pacea în Donbas, existând riscul escaladării conflictului.
După finalizarea negocierilor de la Minsk unii politologi ucraineni, printre care Taras Berezoveţ, l-au numit pe Preşedintele Petro Poroşenko erou, fiindcă a reuşit să nu cedeze nimic în faţa ruşilor. În acelaşi timp, un val de critici a fost stârnit de Vladimir Putin în regiunile controlate de rebeli din Estul Ucrainei. Unii lideri ai republicilor autoproclamate au declarat că Putin i-a trădat, alţii au scris în reţelele de socializare că nu se împacă cu ideea că Doneţkul şi Luganskul vor fi raioane aparte ale Donbasului, şi nu subiecte ale federaţiei ucrainene, care vor avea capacitatea să blocheze apropierea Ucrainei de UE şi NATO.
Astfel, nemulţumirile sunt mari în mediul susţinătorilor republicilor autoproclamate, ceea ce deja reprezintă o mare primejdie în calea asigurării păcii în Ucraina. Angela Merkel a şi recunoscut după întâlnirea de la Minsk că Putin a făcut presiuni asupra liderilor republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk pentru ca aceştia să semneze documentul final. Pe de altă parte, nimeni nu a văzut documentul semnat de Vladimir Putin. Unde este semnătura acestuia? Înseamnă oare acest fapt că Rusia din punct de vedere juridic nu este obligată să garanteze pacea în Donbas?
Sentimentul triumfalist al diplomaţilor ucraineni nu este o garanţie a păcii, mai ales că nu au fost create pârghii de control asupra respectării acordului de la Minsk. Unii jurnalişti se cam tem că se va repeta istoria primului acord, care s-a transformat până la urmă într-un element al retoricii, şi nu al politicii practice. În acelaşi timp, potrivit unei logici istorice mai vechi, cu cât mai neconvenabil pentru Rusia este vreun acord internaţional, cu atât mai mare este probabilitatea nerespectării lui. Primele zile după anunţarea încetării focului în Donbas au arătat că pacea este doar pe hârtie.
Pe de altă parte, unii lideri europeni, care sunt departe de conflictul din Estul Ucrainei, consideră că implicarea cancelarului german şi preşedintelui francez în procesul negocierilor este o garanţie sigură a păcii. Cei din estul Europei sunt mai „zgârciţi” la capitolul speranţelor şi vor crede în pace doar atunci când aceasta din urmă va fi instaurată în Ucraina.
În linii generale, acordul de la Minsk nu prea coincide cu politica externă rusă, nemaivorbind despre noua doctrină militară. Putin a tot încercat să reducă dialogul la nivelul Kiev – Doneţk – Lugansk, însă această încercare de legitimare internaţională a separatiştilor finanţaţi de Moscova a eşuat. În context, acordul de la Minsk nu prevede federalizarea Ucrainei, nu interzice Kievului să adere la NATO şi UE. Sunt momente principiale pentru Putin pe care nu le-a putut apăra pe cale diplomatică. Rămâne calea militară?
Experţii politici din Ucraina nu cred în respectarea tuturor punctelor acordului de la Minsk. Un jurnalist francez a scris că la Minsk a fost căutată „o metodă de a frâna baia de sânge”, şi nu de a instaura pacea peste noapte. Chiar şi unii lideri ai republicilor autoproclamate din Donbas au declarat pentru presă că respectarea acordului este posibilă, însă nimic nu este deocamdată clar. Astfel, acordul de la Minsk se află între ciocan şi nicovală, reprezentând doar o speranţă la pace. Armele diplomatice au fost folosite, urmează – să sperăm – depunerea armelor reale.
Marin GHERMAN, politolog
Acordul de la Minsk – pace doar pe hârtie în Estul Ucrainei