Crimă oribilă la Cernăuți. O mamă de 21 de ani și-a ucis copilul nou-născut

petrova-si-ucis-copilul-de-2-saptamani-iar-apoi-i-ars-cadavrul1369736617

O tânără de 21 de ani din Cernăuţi şi-a omorât pruncul după ce a născut singură acasă. Tânăra femeie
s-a adresat medicilor de la Maternitatea nr. 2 din Cernăuţi după ce a simţit o înrăutăţire a stării sănătăţii.

În pofida faptului că femeia nega cu vehemenţă, medicii au constatat că aceasta a născut recent. Intuind că ceva nu e dar la mijloc, medicii au alertat poliţia. Sub presiunea dovezilor tânăra a recunoscut că a născut în dimineaţa zilei de 20 ianuarie în locuinţa pe care o închiria împreună cu concubinul ei, după care şi-a strangulat pruncul. După ce copilul a încetat să respire, femeia l-a pus întro plasă pentru gunoi şi l-a ascuns în subsolul de la intrarea în blocul unde locuia. Ea nu a putut da un răspuns dar cu privire la motivele acestei crime înfiorătoare.

Corpul neînsufleţit al copilului a fost expediat pentru expertiza medioo-legală. În prezent mama ucigaşă este internată la maternitate pentru tratament. „Pe marginea acestui caz a fost intentat un dosar penal. Femeia este acuzată de omor cu premeditare şi riscă o pedeapsă de 5 ani de privare a libertăţii.Fetiţa s-a născut sănătoasă. Era primul ei copil. Cercetările continuă”, menţionează Demian Goleanski, şeful Direcţiei anchete penale din cadrul Direcţiei principale a Poliţiei Naţionale din regiunea Cernăuţi.

Spedaliştii susţin că printre posibilele motive care determină femeile să-şi ucidă pruncii se află nedorinţa de a avea un copil şi intenţia nerealizată de a face avort. În Ucraina avorturile sunt admise doar în primele 11 săptămâni de sarcină. Ucraina nu este ţara unde avortul este metoda principală de planificare a numărului de copii în familie, cum era în anii 80 ai secolului trecut. La acea vreme în Ucraina se năşteau anual 1 milion 200 mii de bebeluşi, pe când acum această cifră este de 10 ori mai mică.

Cu toate acestea, nu este excus şi faptul că tendinţa de a-şi ucide bebeluşii de către propriile mame
este determinată de sărăcia şi demoralizarea populaţiei Ucrainei.

Добавить комментарий