OMUL, care i-a dat viaţă, a părăsit-o, pe ea şi pe mama, pe când avea doar cinci anişori. Pe atunci, cu mintea-i de copil, nu înţelegea nimic, în afară de aceea că tata nu va mai locui împreună cu ele, ci va veni doar în ospeţie. Mamă-sa plângea pe ascuns, dar niciodată nu şi-a permis să-l certe în prezenţa fiicei. Iar când el sosea, stăteau cu toţii la masă, iar apoi plecau cu el la plimbare. Ţine minte cum mama îi dădea de grijă să se poarte frumos şi să-i dea ascultare tatei.
De fiecare dată, aceste vizite ale tatei erau pentru Maria ca o zi de sărbătoare. îl iubea nespus de mult. Mama era cu ea în fiecare zi. Deseori o certa cu blândeţe pentru că nu-şi punea la loc încălţămintea sau jucăriile, o impunea să înveţe literele şi nu-i permitea să privească mult timp televizorul. Despre dulciuri putea fi vorba doar după mâncare, dar nici ele nu erau atât de dulci ca ale tatei. Când a crescut mai măricică, Maria a făcut mai multe încercări pentru a-i convinge pe părinţi să trăiască din nou împreună. Mamă-sa i-a tăiat-o din capul locului:
— Nu te amesteca în treburile celor maturi, tata a vrut să plece de la noi, eu nu l-am impus.
Tatei i-a venit să râdă — la acel moment el avea o altă viaţă. Uneori tata o aducea la el acasă şi-i făcea cunoştinţă cu nişte femei necunoscute. Ce-i drept, acestea nu se reţineau mult la el, deoarece se schimbau ca vedetele de cinema. Unele îi erau pe plac Măriei, altele — nu prea. Când l-a întrebat odată de ce nu se căsătoreşte, tata i-a zis în glumă:
— Vezi, puiule, că am prea multe femei şi-mi vine greu s-o aleg pe cea mai bună, căci nici una nu este ca mamă-ta
Ceva fierbinte i-a trecut fetei atunci prin toată făptura. O iubeşte ca înainte, s-a gândit. De ce n-ar încerca s-o reîntoarcă? Poate că ea este împotrivă. Maria avea puţini ani pe atunci pentru a le înţelege pe toate. Erau, într-adevăr, lucruri pe care le puteau pricepe doar maturii.
Timpul a trecut. Maria a crescut mare şi a înţeles că tatăl său cel „bun şi vesel” este un tip căruia îi plac mai multe femei şi se află în permanenţă în căutare de ceva nou. Abia atunci fata a înţeles de ce s-a despărţit de mama — el avea o altă femeie. De multe ori îl auzea spunând că trebuie să iei de la viaţă tot ce-ţi oferă, să te bucuri de dulceaţa ei şi să nu te încarci cu prea multe probleme.
Pe când era deja adolescentă, Măriei i se părea că tata are perfectă dreptate. Deseori se certa cu mama, care se străduia să-i altoiască simţul responsabilităţii şi seriozităţii. Mai tot timpul îi spunea că nu se poate să fii indiferent faţă de cei din jurul tău pentru că şi ei sunt oameni vii. Pe atunci mintea-i de copil încă nu putea pricepe că, prin acele întâlniri rare de tot, tata „şi-a spălat mâinile” de toate grijile faţă de un copil, nemaivorbind de faptul ca să-i plătească cele câteva sute de grivne ce i se cuveneau. Numai peste ani Maria avea să afle că mama a renunţat la acea plată cu condiţia că tata nu va uita de fiică şi o va vizita pentru a se simţi şi ea copil ca alţii. Mama nu dorea ca fiica să simtă pierderea unuia dintre părinţi, fiind convinsă că şi tata îşi iubeşte copilul cu adevărat. Tot din această cauză mamă-sa nu s-a recăsătorit. în schimb tatăl său a fost un adevărat erou: Maria nu ştie câte soţii legitime a avut. Ştia doar că are şi frăţiori, şi surioare, despre care, nu ştie din ce motiv, tatăl nu amintea niciodată.
Scandalul, care a „fiert” mult timp, a izbucnit pe când Maria studia în anul de absolvire în şcoală. îşi dorea mult un calculator. Vroia să fie şi ea în rând cu prietenele sale. l-a spus mamei, care i-a retezat-o din capul locului că nu are bani pentru aşa ceva, că este bucuroasă să mă poată îmbrăca şi hrăni. De fiecare dată când aducea vorba de calculator, ea dădea din mâini. Atunci i-a declarat că o să-i ceară ajutor tatei. Şi de ce nu? Zis şi făcut. A venit la tata în ospeţie şi, chiar din prag, a început să se plângă pe mama, cerându-i să-i dea bani pentru un calculator nou. Reacţia părintelui a şocat-o: el a luat receptorul, a format numărul de telefon şi a început s-o certe pe mama pentru că a trimis-o la el. îi vorbea cu un ton foarte apăsat, spunându-i că are fotografii şi alte dovezi cum că toţi cei zece ani s-a ocupat de educaţia fiicei şi că are un document cum că mama a renunţat singură la acea plată ce i se cade unui copil părăsit de tată pentru că el i-a achitat înainte întreaga sumă. în fine, ia spus că el nu-i este dator nimănui cu nimic şi să nu încerce să-i mai ceară ceva. A terminat convorbirea cu mamă- sa şi i-a ordonat fiicei să se întoarcă acasă. Abia atunci, mama i-a povestit Măriei adevărata istorie: cum îl implora pe tatăl să nu o părăsească pentru că este prea mică şi-l iubeşte foarte mult. De aceea a şi renunţat la plata ce i se cuvenea şi a semnat, la cerinţa lui, documentul prin care era scris că el i-a achitat, chipurile, suma necesară pentru necesităţile copilului până când va atinge majoratul. Biata mamă! Era gata atunci să semneze orice pentru că Maria, unicul ei copil, devenise nervoasă, dormea foarte prost şi tot timpul îl chema pe tata.
Acea situaţie a fost atunci o lovitură grea pentru Maria. încă nu era în stare, cu mintea-i de copil, să le cântărească pe toate cum se cuvine. Era ceva de neînchipuit. Era nevoită să se zbată între dragostea sa pentru tata, dar îi părea rău şi după mamă-sa. Nu ştie de ce, dar s-a gândit atunci că, afară de parc, unde pleca cu tata, îngheţată, bomboane şi unele jucării ieftine, n-a avut parte de nimic mai mult de la el. Pe când mama, sărmana, ducea tot greul casei: avea grijă de fiică, o ducea la mare, îi plătea excursiile (pentru că a avut Maria fericirea să vadă mai multe locuri din Ucraina, dar şi din România). Mamă-sa lucra foarte mult, se întorcea acasă târziu. Fiica o mai şi învinuia că habar nu are de dânsa, că vine târziu şi numai tata găseşte timp liber pentru a o plimba şi a sta de vorbă cu ea. Cât de mult greşea atunci? Când îşi aduce aminte de reproşurile ce i le făcea mamei, o podidesc lacrimile.
După acel caz cu calculatorul Maria nu l-a mai văzut mult timp pe tata. Vroia să-l mai viziteze o dată, dar şi-a amintit de convorbirea lui telefonică cu mamă-sa, de documentul despre care spunea. Şi atunci i-a pierit orice poftă să-l mai vadă.
Dumitru VERBIȚCHI
(Va urma)