Dodon vrea să schimbe tricolorul Republicii Moldova cu un steag roșu

dod

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat, joi, că doreşte adoptarea prin lege a drapelului roşu „cu cap de bour” — utilizat în trecut de Principatul Moldovei — şi renunţarea la actualul tricolor, care se aseamănă prea mult cu drapelul României.

De asemenea, preşedintele vrea introducerea în lista sărbătorilor a datei de 2 februarie ca „Zi a Statalităţii Ţării Moldovei”, transmite News.ro.

„Primele date istorice despre Moldova vin din 1359. În acest an vom sărbători 658 de ani. Avem cu ce să ne mândrim, suntem un popor cu o istorie de secole. Data de 2 februarie 1365 este ziua când, în premieră, statalitatea Ţării Moldovei a fost recunoscută oficial. Este o dată istorică”, şi-a explicat Igor Dodon iniţiativa de a declara „Ziua Statalităţii Ţării Moldovei”.

Totodată, deputatul Valeriu Munteanu l-a atacat pe Dodon numindu-l un trădător, care vrea să pângărească simbolurile naţionale.

„Trădătorul, mincinosul şi fanfaronul Dodon nu se lasă până nu pângăreşte şi simbolurile naţionale. El spune că vrea drapelul roşu cu cap de bour în locul tricolorului care este drapelul Republicii Moldova conform Constituţiei. Dodon subminează permanent statul de drept şi încalcă constant Constituţia şi deciziile Curţii Constituţionale. Ce mai contează pentru dânsul o încălcare în plus, anume a articolului 12 din Constituție, unde tricolorul este declarat drapelul de stat”, a scris Valeriu Munteanu într-o postare pe blogul său.”

Munteanu este de părere că şeful statului încearcă să fure amintirea lui Bogdan I, Întemeietorul Ţării Moldovei, pentru a „promova ideologia sa rusească, de negare a identităţii româneşti”.

Добавить комментарий