Duminică, în incinta Filarmonicii regionale din Cernăuţi, a avut loc o seară specială. Artistul poporului din Republica Moldova, interpretul de muzică uşoară, Ion Suruceanu, a revenit la Cernăuţi cu un concert inedit. A adus cu sine o dispoziţie de veselie şi voie bună, iar cântecul a fost darul pe care l-a închinat cu dedicaţii cordiale melomanilor adunaţi în sală. Prin anii 80, Ion Suruceanu era unul dintre cei mai ascultaţi interpreţi ai republicii. Astăzi dumnealui a devenit o persoană specială în showbizul moldovenesc, nu cântă doar pentru bani, cântă din plăcere. Iată ce relatează interpretul, într-un interviu acordat pentru ziarul nostru, despre faptul cum a început cariera sa artistică.
— Bine aţi revenit la Cernăuţi! Pentru început sunt convinsă că telespectatorii noştri ar fi curioşi să afle primii paşi ai Dvs. în lumea fermecătoare a cântecului. Cum a început totul?
— Am făcut-o tare demult… Eu de la bun început mi-am dorit să devin fotbalist, eram îndrăgostit în sport, dar aşa a fost să fie că într-o bună zi, care mi-a adus noroc, aşa consider eu acum, am început să fredonez nişte melodii cunoscute cântate de Dan Spătaru, Aurelian Andriescu, mai mulţi interpreţi din România. Auzindu-rnă nişte prieteni de ai mei, au spus că ar trebui să încerci, fiindcă ceea ce faci tu ar avea succes. Din întâmplare, la sfârşitul anului 1967 am fost invitat în formaţia „Noroc” de către marele compozitor şi conducă tor al formaţiei, Miliai Dolgan. Uite aşa a fost acel început.
— Pe parcursul a cinci decenii cariera Dumneavoastră artistică a ajuns la mari performanţe profesionale, care sunt premiile cele mai importante pe care le-aţi obţinut?
— Nu simt multe, doar unul singur care l-am obţinut chiar din primul an de existenţă în formaţia „Noroc”. Mult înseamnă prima evaluare, dacă publicul spectator te-a îndrăgit, să păstrezi acest lucru ani la rând este foarte greu. Dacă ai nimerit în braţele spectatorilor care te iubesc, atunci trebuie să ai un comportament foarte sever, în primul rând să fii mândru de acest lucru, dar şi să compui melodii care să fie pe plac publicului şi să te menţii în braţele marelui nostru spectator pe care îl iubesc nespus de mult şi care continuă să aibă un interes viu faţă de creaţia mea.
— În momentul de faţă aţi lansat încă un disc, care este o surpriză plăcută pentru ascultători. Cu cine dintre compozitori aţi conlucrat?
— Am lansat două giganturi la firma „Melodia”, dar acum am cam încetat să lansez albume. Cred că fiecare meloman, care are interes faţă de creaţia mea, scrie în Internet Ion Suruceanu şi denumirea piesei şi o primeşte, asta e. Din compozitorii cu care am colaborat circa 75% nu mai simt în viaţă. Este vorba de Miliai Dolgan, de fraţii Teodora viei şi alţii. Cei care simt în viaţă şi continuăm să creăm simt: Ian Raiburg, împreună cu care colaborăm timp de 40 de ani, Anatol Cliiriac, Ion Enaclie, Alexandru Vdovicenko, Viorel Maliu, un compozitor tânăr cu perspective, consider eu.
— Sunteţi înzestrat cu talent şi cu o voce care uimeşte şi impresionează prin tehnică, prin dinamică…
— Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că m-a înzestrat cu capacităţi muzicale. Vocea nu e într-atât de puternică, dar îmi permite să cânt din suflet, din inimă la inimă. La interpret cântarea este un lucru, dar ceea ce fac eu în scenă e mai mult o distracţie, mă distrez eu împreună cu cei care au venit să se distreze împreună cu mine. Şi mă consider un om fericit, fiindcă fac acest lucru din tot sufletul.
— Nu e deloc uşor să răzbaţi astăzi pe scenele mari, trebuie să ai talent şi susţinere. Talent aveţi, dar susţinere?
— Eu am circa 50 de ani de activitate, dar şi 45 de ani de căsnicie. Cred că vă daţi seama cine e cel care mă mai susţine sau mă îndrumă, este foarte important sfatul unei persoane apropiate. Şi de aceea, când compun melodii noi, bineînţeles, că în primul rând mă consult cu cea care mă înso ţeşte timp de 45 de ani.
— Pentru public sunteţi artist apreciat, pentru soţie, fecior şi cei doi nepoţi sunteţi pilonul unei familii trainice. Cum aţi reuşit să găsiţi secretul unei căsnicii frumoase?
— Sunt un familist incurabil. Un lucru mai neobişnuit pentru un bărbat, nici nu eram căsătorit, dar deja visam la o soţie, la copii şi nepoţi. Unica femeie din viaţa mea niciodată nu mi-a reproşat că îi acord prea puţin timp din cauza scenei. Întotdeauna mi-am dorit să fiu respectat de copilul meu aşa cum le purtam şi eu respectul părinţilor mei.
— Ce emoţii vă copleşesc sufletul de fiecare dată când reveniţi la Cernăuţi?
-Aici, la Cernăuţi, de fiecare dată am emoţii mari, fiindcă întâlnesc un public spectator variat şi mai ales că simt mulţi români care cunosc limba în care cânt eu şi, bineînţeles, mă simt ca peştele în apă… Astăzi spectacolul a durat mai bine de două ore şi meritul acesta este al publicului, ci nu al meu, fiindcă, dacă nu erau atâtea suflete şi inimi deschise faţă de ceea ce fac eu, probabil că nici spectacolul nu dura mai mult. Şi de fiecare dată când vin aici, vin cu gândul că mă voi întâlni cu un public minunat.
— Nu ştiu dacă a fost o evoluare pregătită special pentru Cernăuţi, dar spectatorii s-au simţit astăzi minunat pe parcursul concertului. Ce le-aţi dori admiratorilor cernăuţeni?
— Prosperitate, pace şi linişte în această frumoasă ţară, bunăstare, baftă fiecăruia. Să dea Dumnezeu să scăpaţi de răul care este şi să urmaţi o cale frumoasă, pentru că acest popor a meritat şi merită un frai mult mai bun.
— Vă mulţumesc pentru că ne-aţi adus bucuria cântecului şi gânduri alese. Sănătate, inspiraţie şi încă multe melodii la fel de frumoase!
Cristina GOSTIUC