Maxim Prodan, bucovineanul care vrea să cucerească ringul de box din Italia

eGxbvWOWFtA

Maxim Prodan este un tânăr de 23 de ani născut în localitatea Rângaci (raionul Noua Suliţă), care s-a stabilit în Italia şi care se îndreaptă cu paşi siguri spre o carieră spectaculoasă în lumea boxului.

Copilăria lui Maxim nu s-a limitat doar la studiile de la şcoala din satul natal. Sportul l-a cucerit din fragedă copilărie, în mod special era pasionat de box şi urmărea cu sufletul la gură toate pardidele transmise la televizor. în curând a îmbrăcat mănuşile pugilistice şi şi-a improvizat în livadă un sac de box unde au început primele antrenamente. Vasile Rotar este antrenorul care a observat potenţialul sportiv al tânărului. între timp, Maxim a urmat Liceul militar din Kamianeţ-Podilsk, apoi Facultatea de Cultură Fizică din cadrul Universităţii Naţionale din Cernăuţi. Concomitent el a mers constant la antrenamente şi a cucerit nenumărate titluri de campion al regiunii Cernăuţi şi a altor turnee internaţionale. Chiar dacă a ajuns printre cei mai apreciaţi pugilişti din regiune, el decide să plece la Milano, unde de mai mulţi ani erau stabiliţi părinţii lui.

În Italia continuă să practice boxul şi are mai multe evoluţii spectaculoase în ring. Actualmente se antrenează la Clubul ”Opi gym boxing club” din centrul oraşului Milano şi are 8 partide disputate în ringul profesionist. Toate le-a încheiat cu victorie prin knock-out. La etapa actuală continuă să se antreneze, dar concomitent este şi antrenor de box pentru copii şi adulţi. Printre antrenorii lui se numără şi campionul Europei la box Franko Kerki. Maxim participă cu regularitate la diferite campionate europene şi a cucerit zeci de medalii şi titluri, are nenumăraţi admiratori şi suporteri şi visează să devină campion mondial în ringul profesionist.

Добавить комментарий