Emoţiile pot declanşa la nivelul organismului numeroase afecţiuni, de la cele mai uşoare, până la boli grave.
Atacurile de panică, stările de anxitate şi depresia sunt doar câteva dintre afecţiunile prin care organsimul încearcă să se descarce. Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani, scrie Gândul.
„Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza suferinţele sufleteşti. De multe ori, nu dăm importanţă unei suferinţe sufleteşti, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boală fizică. Din contră, cu cât lăsăm mai mult timp o afecţiune sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boală fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani. Avem două posibilităţi de a trata suferinţele sufleteşti şi a le impedica să escaladeze în boli fizice: 1). prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoţiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos; 2). prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiţie”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.
Frica – o îngrijorare simţită în legătură cu un pericol real sau imaginar. „Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, au o vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe aşteptările celorlalţi decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni şi nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului şi al rinichilor, zona lombară, uneori şi la nivelul gâtului, dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem”, consideră psihologul Cojocaru.
Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înţelege că oamenii sunt supuşi greşelii. „Persoanele care nu iartă cred că răul produs nu se mai poate repara sau nu îşi doresc să încurajeze un comportament defectuos. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de acea linişte interioară, care decurge din eliberarea minţii de imaginea ”răufăcătorului”, de atenţia acordată propriei sănătăţi şi de direcţionarea minţii către căutarea de soluţii. Uneori un rău produs nu se mai poate repara concret, pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăţa să ne bucurăm de viaţă în continuare şi să facem lucruri noi. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boala. În general, partea afectată este inima”, afirmă specialistul.
Furia – o încărcare emoţională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputinţă de a mai schimba ceva sau de a accepta o situaţie de viaţă. „Persoana furioasă se simte invadată de ceva sau de cineva, se opune la anumite constrângeri venite de la o persoană sau situaţie, uneori se agaţă cu disperare de propriile convingeri, gândurile se amestecă, devin confuze. Atunci când descărcarea emoţională este reprimată sau exagerată, furia se manifestă adesea la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalţi, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei şi picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă este în simbioză cu neputinţa, la nivelul mijlocului (spate) dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate, sau poate declanşa chiar infecţii în corp”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Nesiguranţa – apare atunci când ne lipsesc certitudinile (reale sau imaginare) sau când ne pierdem încrederea în capacităţiile noastre. „Persoanele nesigure (cu încredere scăzută în sine), pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament şi gândire, pentru că au fost ”testate” de alţii, au o capacitate scăzută de discernământ şi caută confirmări de la ceilalţi pentru fiecare pas pe care-l fac. Nesiguranţa se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului (dacă este legată de credinţa că ar putea spune ”prostii”)”, consideră specialistul.
Ruşinea – declanşată de credinţa legată că părerea celorlalţi este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieţii. „De multe ori, cei care trăiesc sentimente de ruşine simt că ceilalţi îi judecă, că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenţi, informaţi etc. Prin această atitudine ei pun pur şi simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalţi. Ruşinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală”, adaugă Laura Maria Cojocaru.
Psihologul crede că atunci când boala decide să se manifeste în corpul nostru trebuie să ne schimbăm modul de gândire, să mergem pe firul timpului şi să modificăm percepţia şi emoţia din acel moment care a contribuit la declanşarea bolii.
Sursa: gandu.info