La Direcţia principală a Fondului de pensii al Ucrainei în regiunea Cernăuţi a avut loc 7 şedinţa colegiului, cu participarea preşedintelui Consiliului de conducere al Fondului de pensii al Ucrainei, Oleksii Zarudnyi. A fost analizată activitatea Serviciului de pensii din regiune, desfăşurată 7 în decursul anului trecut și sarcinile 7 privind deservirea cetăţenilor în 7 perspectivă apropiată. La discuţii au 7 participat reprezentanţi ai puterii locale, conducerea Consiliului regional al Federaţiei patronilor, Consiliului regional al sindicatelor, organizaţiei veteranilor.
în decursul anului 2016, în Bugetul Fondului de pensii au fost mobilizate veniturile proprii în sumă de 1.161,4 milioane grivne, cu 5,2 la sută sau cu 57,9 milioane grivne mai mult decât s-a planificat. Veniturile proprii, administrate de organele Fondului, s-au cifrat la 18,2 milioane grivne, cu 8 la sută peste prevederile planului. O atenţie sporită a fost acordată chestiunilor legalizării salariilor, scoaterii lor din ilicit. Graţie conlucrării cu organele puterii executive, cu partenerii sociali au fost legalizate 4,4 mii locuri de muncă, ceea ce a adus în buget circa 2,2 milioane grivne, a subliniat şeful Direcţiei principale a Fondului de pensii al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, Myhailo Romaniv.
Preşedintele Consiliului de conducere al Fondului de pensii al Ucrainei, Oleksii Zarudnyi, a subliniat că rezultatele activităţii Direcţiei principale în regiunea Cernăuţi sunt mai bune decât în alte regiuni. Referindu-se la reforma pensiilor, el a subliniat că până în luna martie vor fi elaborate proiectele de legi necesare pentru reformă.
Oleksii Zarudnyi a accentuat că chestiunea măririi vârstei de ieşire la pensie nu stă pe ordinea de zi. Sarcina reformei pensiilor constă în restabilirea echităţii, aducerii la nivelul cuvenit a pensiilor acordate mai înainte.
Serviciul de presă al Direcţiei principale a Fondului de pensii al Ucrainei în regiunea Cernăuţi.