Circulația rutieră pe traseul Cernăuți-Porubna este blocată (FOTO)

16730305_1806693442913252_7941106282306181655_n

Proprietarii de autoturisme înmatriculate în străinătate au ieșit din nou la proteste. Protestatarii au blocat traficul rutier pe șoseaua internațională ce duce spre Punctul de trecere a frontierei ”Porubne”, în apropiere de satul Stârcea, revendicând înregistrarea mașinilor și achitarea taxelor în Ucraina.

Acțiunea de protest poate fi de lungă durată, pentru că la marginea drumului au fost instalate corturi. Cu protestatarii au discutat reprezentanții autorităților raionale și regionale, însă aceste discuții nu au dus la nici un rezultat.

Participanții la acțiunea de protest susțin că vor să atragă atenția Radei Supreme asupra necesității adoptării proiectului de lege nr. 5567, care reglementează utilizarea mașinilor înmatriculate în străinătate. Acest proiect de lege prevede scutirea parțială de impozit și stabilirea unei taxe echitabile. Din cauza protestului pe șosea s-a format o coadă mare de TIR-uri, care au rămas blocate în trafic. Reamintim, că actualmente proprietarii de mașini cu numere străine sunt obligați să iasă din țară o dată la cinci zile. Proteste similare au loc și în Transcarpatia. Ucraina continuă să rămână o țară unde autoturismul este un lux și nu o necesitate. Din această cauză tot mai mulți cetățeni își procură mașini second-hand din țările europene care sunt de calitate și la prețuri accesibile.

Foto: Julia Steranka

16864450_1806693372913259_7338484706731674766_n 16832307_1806693349579928_1203925368161638584_n 16729538_1806693386246591_1278114654179122486_n 16649470_1806693416246588_5219837665548953028_n 16649230_1806693476246582_302208797860854571_n

Добавить комментарий