Planeta noastră va arăta complet diferit peste 250 de milioane de ani.
Cercetătorii de la Universitatea Yale şi Agenţia Japoneză pentru Ştiinţă şi Tehnologia Pământului au făcut o simulare, ca să afle cum va arăta planeta în viitorul îndepărtat.
Plăcile tectonice se vor deplasa foarte mult, iar peste 250 de milioane de ani planeta va arăta foarte diferit. Continentele America de Nord şi de Sud se vor uni, oceanul Arctic şi Marea Caraibelor vor dispărea. De asemenea, Asia şi Europa se vor contopi cu cele două Americi şi vor forma astfel un supercontinent, pe care oamenii de ştiinţă l-au numit Amasia.
În acest fel, planeta va avea un nou suprecontinent. Cu 300 de milioane de ani în urmă, exista supercontinentul Pangeea. În urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani, acest continent a început să se rupă în 7 părţi, dând astfel naştere la continentele pe care le ştim acum.
Pangeea este însă al treilea sau al patrulea supercontinent din istoria planetei noastre. Înaintea lui au existat Rodinia şi Nuna, cel din urmă formându-se acum 1,8 miliarde de ani.
Studiul a fost publicat în revista de specialitate Nature.
yoda.ro