În fonoteca de aur a Radioului Ucrainean se păstrează o imprimare a cântecului „Vine, vine primăvara” în interpretarea elevei de la Marșinți, Sofia Rotaru. Experții, care au selectat acest cântec pentru istoria muzicii și generațiile viitoare din Ucraina, au văzut în acea tânără dintr-un sat necunoscut pentru ei din regiunea Cernăuți un adevărat fenomen. Acel cântec popular românesc de primăvară i-a deschis calea în artă Sofiei Rotaru – artistă a poporului din Ucraina, Moldova și fosta URSS.
Cu un cântec din repertoriul Sofiei Rotaru, în primăvara anului 1977, a uimit juriul unui prestigios concurs republican o altă tânără marșințeancă, Lilia Sandulesa. Succesul ei a fost atât de convingător, încât i s-a propus scena profesionistă pe care urma să evolueze ca solistă a Ansamblului vocal-instrumental „Apă vie”, nou creat la Filarmonica regională din Cernăuți. Cu timpul, Lilia Sandulesa a devenit a doua artistă a poporului, originară din Marșinți.
Ca florile de primăvară sclipesc medaliile cucerite la campionatele continentale și mondiale de atleta Natalia Lupu, a treia legendă a satului Marșinți, de două ori participantă la Jocurile Olimpice.
Fiicele acestei pitorești localități din valea Prutului continuă să încânte lumea prin harul lor. Dar în cununa ei sunt și alte flori alese, flori rare, flori scumpe, fără care Marșinți n-ar fi acel ce este – sat de oameni harnici, gospodari, păstrători și creatori de valori spirituale.
De la „Mărțișor” a pornit povestea „Țărăncuței”
Un sat atât de mare și cu atâtea talente ca Marșinți ar trebui să aibă o casă de cultură ca-n povești, dar toată această amplă activitate se desfășoară într-un edificiu obișnuit și vechi. Pe timpurile nu prea îndepărtate, când gospodăria agricolă locală dispunea de milioane pe cont, a început construcția unei grandioase case de cultură, dar au urmat ani de criză și transformări și constructorii n-au mai revenit pe acest șantier. Ca să fie finalizate lucrările sunt necesare câteva zeci de milioane de grivne și alte milioane anual pentru întreținerea unui astfel de edificiu, a explicat primarul satului, dl Gheorghe Nichitovici. Deocamdată bugetul local nu-și poate permite un astfel de „lux financiar”, dar viața culturală la Marșinți decurge așa cum o planifică lucrătorii culturii, susținuți de Consiliul sătesc, de școală şi de entuziaștii satului. Doamna Aurelia Bordian, șefa clubului din sat, recunoaște: „Clubul vechi și scena mică este o incomoditate, dar nu o piedică pentru cântecele și dansurile noastre. Odată, la un festival am văzut cum cântă vecinele noastre din Stroiești și mai multe femei de la noi din sat mi-au zis: „Și noi putem avea o astfel de grupă vocală” și în martie 2011 am creat ansamblul vocal „Țărăncuța” – douăsprezece femei cu har și dor de cântec în suflet. M-a ajutat mult Maria Ștefanesa, fostă profesoară, iar Sofia Roșca, solista ansamblului și meșteriță populară, a asigurat întregul colectiv cu costume naționale autentice. Avem cinci complete de costume Apariția noastră pe scenă a fost surprinzătoare și însoțită de succes. După patru ani de activitate am primit și titlul onorific de „colectiv popular”. Ne prezentăm pe scenă nu numai în costume populare autentice, dar avem în repertoriu vreo șaizeci de cântece culese de la bătrânii satului.
„Sunt umbra unei flori”
La Marșinți cel mai răspândit nume feminin este Sofia. Dacă uneori Marșinți se asociază cu numele Sofiei Rotaru, aceasta nu înseamnă că toate celelalte Sofii nu se străduiesc să-și proslăvească vatra strămoșească. Este cazul Sofiei Roșca, devenită vestită în ultimul timp și în regiune, și în România, și în Moldova, datorită „Țărăncuței”.Această activitate a inspirat-o atât de mult, încât doamna Sofia compune cântece proprii. A editat chiar și o plachetă de versuri. Acum pregătește a doua carte. „Am numit-o „Sunt umbra unei flori”. O astfel de floare o consider pe Sofia Rotaru, căreia i-am compus un cântec, explică doamna Sofia Roșca. Încă nu am avut posibilitate să i-l transmit, dar, iată, am reușit să fac acest lucru pentru cea de a doua noastră vedetă – Lilia Sandulesa. Cântecul și poezia sunt cele două aripi ale mele, iar de mare ajutor îmi este fiica Natalia, care filmează și imprimă evoluările „Țărăncuței”. Într-un cuvânt ne popularizează activitatea și înveșnicește aceste clipe trăite în lumina cântecului”.
Prima învățătoare a campionului Ucrainei
Înainte de a ajunge directoare a Complexului Instructiv-Educativ Marșinți, dna Rodica Galac a fost învățătoare la clasele primare. Ca și oricărui pedagog, îi place foarte mult când i se spune cu profund respect „prima mea învățătoare”. „Sosesc pe adresa școlii scrisori de mulțumire de la foști elevi de-ai noștri, care, împreună cu părinții, s-au mutat cu traiul şi s-au transferat în alte școli. E o mândrie pentru noi, fiindcă semințele înțelepciunii au nimerit în sol fertil. Unul dintre cei mai buni elevi de-ai mei a fost Eduard Ștefanesa, campion al Ucrainei la lupte. În afară de sport îi plăcea să recite poezii, să cânte. Am susținut-o pe mama lui, atunci când Eduard a fost invitat la Școala sportivă-internat din Kiev, și am convins-o să-i permită să treacă încolo cu învățătura, căci e spre binele lui și va ajunge un mare sportiv. Spusele mele sau adeverit. Eduard va absolvi în curând școala medie, fiind deja și campion al țării. Înainte îl așteaptă o carieră sportivă strălucită”.
În biroul directoarei sunt o mulțime de trofee cucerite de elevii școlii la competiții sportive. „La Marșinți cântecul și sportul se țin mână de mână, explică doamna directoare. E și rezultatul muncii pedagogilor noștri (majoritatea lor fiind femei), care știu să descopere la timp harul copiilor, să-i susțină, să-i încurajeze ca ei să obțină performanța dorită”.
De la vânzătoare – la antreprenoare
Doamna Tamara Scrândița a lucrat 16 ani vânzătoare și, folosindu-se de șansa apărută, a transformat magazinul în bar, apoi în restaurant, numindu-l „Speranța”. Și nu întâmplător, căci una din fiicele sale poartă numele Nadejda, adică „Speranța” în românește. „Bunicul meu, Alexei, a trudit 12 ani la cârciuma din centrul satului, care aparținea unui evreu și toată viața a visat să aibă și el o cârciumă, povestește dna Nadejda Scrândița. Dumnezeu i-a dat zile multe și a văzut-o pe nora sa, Tamara,stăpâna cârciumii, cum spunea el. Era foarte fericit și la cei 90 de ani ai săi se scula dimineața, se bărbierea, îmbrăca haine curate și venea la bar să facă puțină ordine. Barul era chiar în curtea casei părintești. Alături locuia o bătrânică singuratică. Familia noastră a îngrijit de ea și bătrânica ne-a lăsat ca moștenire casa. După moartea ei am nivelat terenul și tatăl meu, Gheorghe, tâmplar iscusit, a ridicat pe el căsuțe din lemn unde pot servi masa clienții. Tot el a împodobit cu piese din lemn exteriorul restaurantului „Potcoava” de la răscrucea drumului de lângă Rângaci”.
Familia de antreprenori Scrândița dispune de trei restaurante și afacerea ei este una de succes. „Socrul Alexei m-a învățat cum trebuie să gospodăresc, recunoaște doamna Tamara Scrândița. Într-o iarnă, când eram la început de cale, m-am dus la el să împrumut o sumă anumită de bani, căci îmi trebuiau de urgență. Să știți că nu mi-a dat. Nu a fost un om zgârcit, ci mi-a demonstrat cum pot fi folosiți eficient banii. Îi sunt recunoscătoare pentru aceasta. Businessul nostru este unul de familie: mă ajută soțul, cele două fiice, Nadejda și Olesea, ginerii, alte rude. Oricât de ocupată aș fi, dar deseori tai câte o gâscă și o gătesc așa cum știu eu ca să- mi văd întreaga familie adunată în jurul mesei. La restaurantele noastre foarte des au loc nunți, cumătrii. Le doresc tinerilor însurăței, tinerilor părinți, care și-au petrecut acolo cele mai însemnate clipe ale vieții, iubire, fericire și noroc”.
Este o urare sinceră a unei soții, mame și bunicuțe fericite.
Vasile CARLAȘCIUC