Mai multe nave militare NATO au ajuns miercuri în Marea Neagră, unde vor participa la exerciţii cu Forţele navale din România, Bulgaria şi Turcia. Exerciţiile navale vor include simulări de atacuri antiaeriene şi antisubmarin, precum şi activităţi de coordonare, potrivit Comandamentului maritim al Alianţei Nord-Atlantice.
La exerciţiile coordonate de amiralul Brad Williamson, participă crucişătorul purtător de rachete USS Vicksburg, România participă cu fregata Regina Maria, care va avea la bord un elicopter, iar acestora li se alătură câte o navă din Canada, Turcia, Germania şi Italia. Simultan, în Ţările Baltice au ajuns sute de vehicule militare americane şi urmează să rămână în Europa. Potrivit unui oficial american, 250 de vehicule grele, din cele 750, au ajuns în Riga, capitala Letoniei, şi în nordul Germaniei. Acestea vor fi amplasate pentru a se obţine o reacţie mai rapidă la crize. Echipamentul va staţiona în Ţările Baltice şi în Polonia pentru trei luni, pentru antrenamente, după care vor fi dispuse prin Europa. La rândul său, Rusia a anunţat că va demara exerciţii militare în zonele de frontieră în care are dispute teritoriale, printre care Caucazul de Sud şi de Nord, Abhazia, Osetia de Sud, Armenia şi în zona Mării Negre — Crimeea. Anul trecut, după ce Federaţia Rusă a anexat ilegal Peninsula Crimeea, NATO şi-a sporit prezenţa în Marea Neagră.
Ucraina rămâne epicentrul unui conflict dintre marile puteri ale lumii. Nu mai putem vorbi de o dispută dintre Rusia şi UE. În joc intră SUA. Acest conflict s-a soldat cu multe mii de morţi, dintre care şi zeci de copii nevinovaţi. Care a fost vina lor şi cine va răspunde pentru aceste crime împotriva umanităţii şi a poporului ucrainean? Cu noi este Dumnezeu, împotriva căruia nu poate sta nimeni!