Fondatorul „Microsoft” Bill Gates este cel mai bogat din lume. Potrivit topului anual „Forbes” al miliardarilor lumii, averea sa a crescut considerabil în ultimul an.
Există un record de 2.043 de intrări în cel de al 31-lea top anual al miliardarilor lumii, fondatorul „Microsoft” Bill Gates rămânând cea mai bogată persoană din lume pentru al patrulea an consecutiv. Averea sa netă a crescut la 86 de miliarde de dolari de la 75 de miliarde de dolari în martie anul trecut.
Investitorul Warren Buffett — cu o avere de 75,6 miliarde de dolari — a ocupat locul al doilea, în timp ce Jeff Bezos de la „Amazon” a fost cel mai mare câștigător al topului din 2017 cu o creștere a averii sale de la 27,6 miliarde la 72,8 miliarde de dolari, care l-a propulsat pe locul al treilea.
Proprietarul lanțului „Zara”, spaniolul Amancio Ortega, este pe locul al patrulea cu o avere de 71,3 miliarde de dolari, iar fondatorul „Facebook”, Mark Zuckerberg, este al cincilea în topul „Forbes” cu o avere de 56 de miliarde de dolari.
Președintele american Donald Trump a căzut pe locul 544 de pe 324 în topul anual „Forbes” al miliardarilor lumii, după ce averea sa a scăzut de la 4,5 miliarde de dolari la 3,5 miliarde de dolari anul trecut, a anunțat ieri revista.
Omul de afaceri în vârstă de 70 de ani a devenit primul președinte miliardar din istoria SUA când a fost învestit în luna ianuarie, dar magnatul imobiliarelor din New York susține că a renunțat la orice implicare în afacerile sale după ce a câștigat alegerile.
„Valoarea proprietății din centrul Manhattanului a scăzut; în consecință, la fel s-a întâmplat și cu averea lui Trump”, a precizat „Forbes” într-un comunicat conform independent.md