Un medic radiolog de la Spitalul raional central din orașul Hliboca, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru încercarea de a obține un beneficiu personal sub formă de mită, se precizează în Registrul de stat unificat al hotărârilor judecătorești.
Se menționează că pretextul reținerii acestuia a fost posibil după ce o femeie a încercat să obțină pentru propriul fiu o scutire de serviciul militar.
Deși nu se știa exact dacă tânărul era apt pentru satisfacerea serviciului militar, pentru a obține un beneficiul material, medicul a recurs la un joc psihologic. Acesta i-a spus femeii că fiul ei totuși va fi obligat să facă serviciul militar, promițându-i totodată că probleme poate fi rezolvată cu ajutorul a 2000 de euro. Conform acestuia, suma menționată era destinată funcționarilor de la Comisariatul militar raional și membrilor comisiei pentru examinarea medicală.
Cei doi s-au întâlnit pe strada Hotinului din Cernăuți, în apropierea unui hipermarket. În urma întâlnirii, medicul a primit o mită în valoare de 950 de euro și 50 de dolari.
Pentru „rezolvarea” aceleiași probleme, medicul a cerut de la un alt „client” deja 3.500 de euro, însă în timpul obținerii banilor infractorul a fost reținut de poliție. Oamenii legii au găsit în geanta medicului 45.500 mii grivne.
Mediul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, precum și achitarea unei amenzi în valoare de 9350 grivne.