Câte fructe, atâtea teorii. Şi totuşi există un singur fruct despre care experţii în nutriţie spun numai lucruri de bine, majoritatea considerându-l cel mai sănătos din lume.
Cei de la Byrdie au rugat 17 dieteticieni să numească trei cele mai sănătose fructe din lume. În ciuda tuturor dezbaterilor şi a diferitelor opinii legate de câtă fructoză ar trebui să consume o persoană, cei mai mulţi au numit un singur fruct drept cel mai bogat în nutrienţi şi cel mai sănătos: afina.
Afinele sunt bogate în antioxidanţi, dar ce înseamnă asta de fapt pentru sănătatea noastră? „Afinele conţin cel puţin 15 tipuri diferite de antioxidanţi care protejează fiecare sistem al organismului nostru”, spune nutriţionistul Michelle Babb, autor al „Anti-Inflammatory Eating Made Easy”.
„Dacă vrei să adaugi cel mai bun fruct în dieta ta, ai grijă să fie afinele”, spune şi Frida Harju, nutriţionist Lifesum. „Au fost etichetate drept super mâncare, pot combate pierderile de memorie şi-ţi pot îmbunătăţi starea de spirit”.
Afinele sunt excelente şi în dietele de slăbire, spune Colette Heimowitz, de la „Atkins Nutritionals”. Spre deosebire de alte fructe, s-a dovedit că afinele pot îmbunătăţi nivelul de insulină, dar şi pe cel de glucoză din sânge, afirmă Heimowitz. De asemenea, sunt bogate în fibre.