— Am aşteptat acest eveniment ca Pastele şi el a avut loc în ziua de Paşti. Cu ajutorul Domnului mi-am văzut realizat imul dintre cele mai frumoase vise ale vieţii: să ridic, pe o ulicioară din Oprişeni, satul meu natal, bustul lui Ştefan cel Mare. Am purtat acest vis în gând mulţi ani şi el îmi lumina sufletul, aşa cum îl luminează raza credinţei, iubirii de neam şi de oameni. Sunt român nu numai prin notiţa făcută în certificatul de naştere, ci prin profunda stimă pe care o am faţă de limba pe care o vorbesc, faţă de datina străbună. Soarta m-a purtat departe de meleagurile natale, chiar în celălalt capăt al lumii, în Extremul Orient, unde am găsit români de-ai noştri ce tânjeau mereu după graiul şi cântecul românesc, enorme de vatra strămoşească nu i-au înstrăinat de valorile netrecătoare pe care le-au primit la naştere. M-am bucurat şi am lăcrimat împreună şi atunci mi-a încolţit în suflet acea idee de a săvârşi o faptă demnă de un adevărat român.
Fiind la nişte rude în România şi auzind atâtea despre slăvitul domnitor, Ştefan cel Mare şi Sfânt, visul meu tainic a căpătat contururi reale. Atunci mi-am zis: o să fac tot posibilul, dar o să avem la Oprişeni monumentul lui Ştefan cel Mare. Directorul şcolii din sat şi profesorul de istorie, dl Nicolae Bodnariuc, mi-a povestit că viteazul voievod al Moldovei şi atletul lui Hristos a trecut şi prin locurile unde se întinde Oprişeniul. Posibil să se fi aflat aici în timpul victorioasei lupte din Codrii Cosminului. Şi de atunci mi-l închipuiam pe Ştefan pe cal alb, trecând prin locurile atât de scumpe mie din copilărie.
Mi-a susţinut ideea şi colegul meu de clasă, dl Dumitru Covalciuc, scriitor şi autorul monografiei despre Oprişeni. Şi într-o bună zi, venind de la oraş la părinţi, a trecut pe la mine şi mi-a zis: „Ilie, dacă doreşti să ridici bustul lui Ştefan cel Mare, vin-o şi ţi-l ia de la Cernăuţi”. Într-adevăr, bustul era gata şi stătea într-un depozit la atelierele artiştilor plastici. L-am adus acasă şi, împreună cu fiul meu, Valerian, am amenajat şi îngrădit locul, am construit postamentul. Am făcut-o cu mâinile proprii şi pe banii câştigaţi prin muncă cinstită, de la muncile câmpului, căci sunt fermier.
Am planificat inaugurarea şi sfinţirea bustului la 12 aprilie, când s-au împlinit 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare, dar a căzut în zi de lucru şi în Săptămâna Patimilor, de aceea ne-am gândit că mai bine ar fi să-l omagiem pe viteazul voievod în a treia zi de Paşti. În această zi cu soare şi cu cer senin, cu vânt rece, dar cu mare lumină şi căldură în sufletele oamenilor, la Oprişeni au venit oaspeţi mari: de la conducerea raionului şi regiunii, de la Consulatul General al României la Cernăuţi, în frunte cu Consulul General, Eleonora Moldovan, o delegaţie din România, deputatul poporului, Grigore Timiş, scriitorii şi activiştii publici Vasile Tărâţeanu, Dumitru Covalciuc, Vasile Bâcu, oameni cu funcţii de stat, care sincer m-au susţinut, jurnalişti. S-a adunat în faţa monumentului întreaga suflare a satului, împreună cu primarul şi directorul şcolii şi un grup de elevi în costume naţionale.
Serviciul divin a fost oficiat de patru preoţi, printre ei fiind Ioan Gorda, protopopul de Hliboca, şi Vasile Covalciuc, protopopul de Storojineţ. Iar atunci când corul a interpretat un cântec despre Ştefan cel Mare, mi-au sclipit în ochi lacrimi de bucurie şi fericire.
După felul cum s-a vorbit la microfon, din privirile oamenilor am simţit că am făcut un lucru mare pentru sat şi pentru neamul meu românesc. Ţinând în mâini, împreună cu soţia, icoana cu chipul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mi-am spus în gând că trebuie să termin şi bisericuţa din preajma bustului. Voi pune acolo această icoană, icoanele Mântuitorului şi Maicii Domnului, ale altor sfinţi, în faţa cărora sătenii să poată înălţa rugăciuni. Iar eu îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat putere şi credinţă să duc la capăt cele puse la cale şi-i cer pace pentru noi şi pentru toată Ucraina.
Ilie Bezușco
fermier din Oprișeni, raionul Hliboca
FOTO: Vladimir Acatrini (Nordul Bucovinei)
