La mulţi locuitori din suburbia cernăuţeană Horecea o să vezi în curte sau în grădină viţă-de-vie. Însă puţini horeceni sădesc în jurul casei copaci decoraţivi şi magnolie. Domnul Vasile GĂINĂ se numără printre acei, care sunt convinşi că pomii trebuie să înfrumuseţeze nu numai gospodăria omului, ci şi viaţa lui.
Se mai spune că omul trebuie să sădească în viaţa sa măcar un copac, iar el, Vasile Găină, a plantat şi îngrijeşte o minunată livadă.
— Când m-am căsătorit cu Viorica în 1980, am trecut cu traiul la socrii Lazăr şi Ana Caulea. Ei nu aveau în grădină pomi fructiferi, dar nici nu s-au împotrivit visului meu de a avea o livadă. în al doilea an de căsătorie am sădit nişte cireşi. Cresc şi acum şi fac fructe dulci ca şi dragostea, afirmă stăpânul casei. Iar când la cei 10 ari de pământ ne-au mai dat încă zece, n-am mai stat pe gânduri cum să-l folosesc — pentru livadă, desigur. Acum merii şi perii sunt mari, cum mari simt şi grijile.
— Mă aflu la odihna binemeritată, ai mei — soţia Viorica, fiica Iuliana şi ginerele Vitalie se ocupă cu comerţul, la Piaţa „Kalynivska”. Şi pe mine se ţine toată gospodăria. Unii greşesc, afirmând că, dacă ai livadă, poţi sta la umbra pomilor şi aştepta roada. Nu e adevărat. O livadă bună cere o îngrijire permanentă. Nu mai vorbesc de celelalte preocupări de pe lângă casă.
Gospodăria dlui Vasile este una dintre cele mai frumoase în Horecea: cu două fântâni, cu flori în jurul celor două case, cu arbuşti de tuia, aduşi din Polonia, cu magnolie, care acum începe să-şi scuture petalele…
— Mă ajută ginerele Vitalie. El „tunde” tuile, dându-le diferite forme geometrice. Şi tot el a meşterit gardul din scânduri din jurul grădinii.
Harnicul liorecean are în curte şi iui foişor, durat din piatră şi lemn, cu cuptor şi grătar.
— Am înăimit meşteri buni, care au creat un mozaic din cărămizi a şase firme austriece şi româneşti, care au existat la Cernăuţi cu mai mult de un veac în urmă.
Deasupra cuptorului stăpânul casei a fixat o roată decorativă din lemn de la un car. E lucrată tot de meşteri iscusiţi, o relicvă ce simbolizează roata istoriei şi servind în foişor cu domnul Vasile o cafea, am întors pentru o clipă roata destinului său.
— Bunicul meu, Ionică Găină, a fost un om văzut în Horecea. Când veneau plutele pe Prut din Carpaţi, plutaşii le trăgeau la mal şi bunicul neapărat cumpăra lemn.
Apoi plutaşii porneau mai departe, duşi de apele râului. Tatăl meu, Ilie, a fost deportat de sovietici în Siberia, iar la Lunca, în iama anului 1941 a încercat să frigă de regimul totalitar nu unchi de-al meu. L-au prins grănicerii şi a fost dus la închisoarea din Cernăuţi, unde în scurt timp a fost executat. Nu ştim imde-i este mormântul.
Iată de ce atunci, când au fost deschise fondurile secrete de arhivă, uşile adevărului, domnul Vasile Găină, împreună cu alţi entuziaşti din Horecea, în frunte cu profesorul de română Nicolae Costaş au ridicat în cimitirul suburbiei un monument întru memoria consătenilor lor deportaţi şi pierduţi în gulaguri şi siberii.
— Când autorităţile ne-au întors biserica, transformată în depozit, noi, horecenii, am simţit un entuziasm atât de mare, încât în timp de 5 ani am adunat bani şi am reparat locaşul sfânt, am amenajat teritoriul. Am făcut aceasta pentru sufletul omului, pentru Dumnezeu.
Bunul creştin Vasile Găină, care mai toată viaţa sa a lucrat şofer pe autospeciala de transportare a pâinii, afirmă că omul nu poate trăi fără pâinea spirituală.
— Împreună cu soţia ne trăim viaţa frumos, ca şi această livadă în floare. La fel le doresc şi copiilor, şi nepoţelului Ionică. Să le fie faptele ca pomul încărcat de roadă…
Vasile CARLAȘCIUC
